Acasă

Într-o zi m-am simțit pierdută printre obiectele perisabile din casa în care dorm și pe care trebuie să o numesc casa mea. Atunci m-am întrebat care e cel mai prețios obiect din casă pentru mine. Și mi-am răspuns: certificatul meu de naștere, fiindcă acolo e scris tot despre mine și despre viața mea.

Semnarea unei creații ne scoate din iluzia de grandoare sau generozitate dezinteresată a anonimatului, semnătura e chezășia lipsei de orgoliu absurd. Semnînd ceea ce scriu sau desenez, îmi afirm condiția de om simplu și viu, fără pretenții demiurgice, fără pretenția că scrisul meu este perfect. În calitate de oameni în lume, oricare dintre noi este parțial semnat de alții și noi la rîndul nostru îi semnăm pe alții în diferite ipostaze ale lor, tot la fel cum viața mea cu tot ce moștenisem era ștampilată și deja cognoscibilă în întregime în certificatul meu de naștere.

Ceea ce sînt era scris de la nașterea mea, ori poate din momentul concepției, deoarece creierul omenesc este un gen de copac care nu poate fi smuls din rădăcină și mutat pe altă planetă. Strămutarea sinelui ar însemna, pentru noi, cei de sub cerul de jos al lumii, moartea. Acestea fiind spuse, vă invit să ascultați Simfonia Destinului dumneavoastră propriu, chiar dacă citiți și ce am scris eu.

(foto: Cristina-Monica Moldoveanu, drumul cu mașina Dacia în anii 90, pe varianta DN1 E68 Brașov-Șercaia, fotografie pe film)

 

4 gânduri despre „Acasă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s