Must de inimă

Cel mai uşor mi-e să povestesc despre miezul sufletului meu sau despre stelele mustind lumină pe cerul curat…Ce altceva pot spune mai adevărat? Oamenii de ştiinţă povestesc că orice prunc se naşte cu circa 75 procente de apă în trup, aproape asemenea planetei mamă. Apoi creşte şi devine om, apoi îmbătrâneşte şi se usucă din ce în ce. Precum merii cu viaţă lungă şi omul are pielea subţire la început şi se întăreşte după mulţi ani. Uneori…

Lumea mea se învârte prin faţa ochilor, mereu sunt captivă într-o uşă turnantă, mereu sunt şi azi şi ieri, sunt lumea dinainte de Galileo Galilei, fetiţa care priveşte soarele rotindu-se printr-o gaură dintr-o frunză mare de brusture. Sub pleoapele mele lumina se joacă, trece prin frunzele viţei de vie din cerdac, prin rufele albe întinse în grădină pe sârmă, prin corturi de cearceaf improvizate, deasupra cărora se înalţă palate de cristal şi mărgean. Şi basmele curg şi cresc în mine precum hrana din oala fermecată care îndestulează săracul. Lumea este acest moment, clipele trec şi amintirile se coc blând ca vişinele dulci-acrişoare din livadă.

Uneori viaţa e doar baloane de săpun în care apar curcubeie tainice. Vata de zahăr la care poftesc şi mingile de staniol lucios care se întorc în palma mea pe aleea circului. Clovnul care nu îmi place niciodată ca altor copii. Dar cărţile din librării au parfum ispititor, literele sunt înflorite şi desenele zâmbesc. Florile micuţei Ida cresc pe aleea din grădina mea, dansează fără griji în viaţa lor scurtă, aproape de mirosul mai trainic de cimbru, tarhon şi busuioc. Iar în fântâna în care mă oglindesc creşte peştişorul meu fermecat, un prinţ dintr-o ţară de poveste pentru care rup din felia mea de pâine cu zahăr.

Respir parfumul de izmă sălbatică şi flori de câmp, iarbă proaspăt cosită şi fân. Pâinea de pe masă e caldă, proaspăt bătută de coajă şi plăcintele ţărăneşti cu mere sau cu prune aburesc. Bunica zâmbeşte mereu cald cu sufletul pe buze şi în seara de Ajun îmi cântă despre Viflaim şi cei trei păstori. Miroase adesea a sodă fierbinte, a săpun de casă şi rufe albăstrite cu vineţală. Miroase a lapte proaspăt muls, a mălai cu lapte copt în sobă.

Lemnul trosneşte şi flacăra îşi joacă pe peretele văruit albastru cântecul ei vesel. Stelele sunt prea multe, cerul este atât de greu încât lumina parcă mă absoarbe cu totul. De ce trebuia să fie atâta cântec mut în jurul meu, încât mă preschimbam în dafin fără să fiu vânată de vreun nemuritor?

dahlias

(foto: Cristina-Monica Moldoveanu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s