Poezii

Pe aripile vântului

Credeam în povestiri cu final neaşteptat,
citeam Trei pe două biciclete
şi Aventurile soldatului Svejk pentru a îmi limpezi ochii
de prea mult Julien Sorel sau Emma Bovary
ca să nu mai spun Scarlett O’Hara,
culegeam castane de pe trotuar fiindcă erau frumoase,
le împingeam cu vîrful pantofului să schimb şi eu ceva
pe tabla de şah a lumii.

Cînd treci de treizeci de ani e ca atunci când citeşti cuvinte
dintr-o limbă necunoscută,
te miri că aproape le ghiceşti înţelesul după cum se unesc literele,
te gîndeşti că Chomsky avea mai multă dreptate decât pare
despre structurile lingvistice înnăscute, în timp ce Piaget
încerca să îl răstoarne pe Dumnezeu şi lucrurile care se leagă între ele
prin numere sau legi orfico-pitagoreice.
Începi să crezi că diavolul a fost primul liberal al lumii.

Aşa au apărut alte tîrguri de fericiri sacre sau profane.
Oamenii făceau cristaloterapie, piramidoterapie,
mai lipsea ca femeile să îşi sfinţească fardurile, fiindcă bărbaţii
îşi sfinţeau oricum maşinile şi rozariile de pe parbriz.
De voie de nevoie, toţi credeau în Dumnezeul lor,
se adunau de-a lungul apelor de munte, prăjeau mici –
– toţi din amestecuri de carne –
îşi puneau ochelari de eclipsă, priveau soarele,
luna parcă se coborîse pe pământ, dar grătarele fumegau
copiii jucau volei şi viaţa era o plajă, era o mare
unde poliţia îi amenda pe cei care nu făceau valuri

Azi îl visez pe Dumnezeu bătrîn
cu sacul plin de castane necomestibile
în spate

(martie, 21, 2015)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s