Scrisoare fetiței mele nenăscute

Să-ţi spun mica mea lighioană o poveste. Să-ţi crească genele lungi şi strălucitoare ca raza lunii şi buzele ca miezul de strugure. Să te înalţi în lumea asta cuminte şi fericită. Bestie mică, tu te-ai născut când clopotul din satul bunicilor mei chema la sfânta liturghie de duminică bătrânii îmbrăcaţi în haine scoase din laviţe cu miros de busuioc. Era sfârşit de vară, înainte de sfânta Măria mică. Peste drumul prăfuit norii coborau grei, se isca pricină de furtună. Dar oamenii îşi luau umbrelele vechi din colţul de lângă sobă şi se duceau la slujbă, că nu se cade să laşi sfânta biserică goală, că tot Dumnezeu a lăsat pe pământ urgia apelor. Tu te-ai născut exact când ploaia aceea mare a izbit amarnic ţiglele caselor şi poate chiar atunci fulgerul a lovit stejarul popii de lângă malul râului. Aşa îi spuneau oamenii, stejarul popii, din vremea când un fost părinte al bisericii l-a salvat de la înec pe copilul ciobanului oblu cu stejarul acela. Stejarul a luat foc şi a rămas negru şi trăznit în picioare. Oamenii treceau mai apoi pe drum şi se închinau. Şi fiindcă toate ni se trag de la Adam şi Eva, am hotârât să te botezăm cu nume vechi, după lelea Frosina din grui, cea care ne aducea lapte cald şi proaspăt muls de la vaca ei bălţată, fie-i ţărâna uşoară. Numai că după un timp mi-a părut rău şi nu-mi prea mai venea să te strig aşa. Mă gândeam că la şcoală copiii vor râde poate de numele tău mai şui, fiindcă nu mai este în legea lumii din zilele noastre. Şi cum satul nostru nu are şcoală, poate va da Domnul să ajungi la şcoala din târg şi să fii oiţa ţurcană între oiţele ţigăi. Ceilalţi poate nu vor înţelege, dihania mamii. De aceea îţi spun dihanie câteodată, eşti o dihanie micuţă cu unghiile micuţe şi roz. Dar acum nu mai pot să îţi schimb numele. Câteodată obosesc să tot deretic în casa noastră veche şi eu sunt singura din sat care a venit aici de la oraş. Mi s-a lipit sufletul ca mămăliga de ceaun de drag de locul ăsta curat lăsat de Dumnezeu. Şi precis e un semn de la Domnul că tu ţi-ai tras sufletul pentru prima oară tocmai când tuna şi fulgera. Ţi-am povestit cum a fost fiindcă văd că zâmbeşti, puiuţ, acum te las să visezi un car de jucării şi bomboane în staniol până când stelele luminează în linişte peste casă. Mâine când vei deschide ochişorii ai să vezi că mama n-a uitat să îţi pună smoc de spice coapte şi gherghine roşii la capul patului. Dormi.

car

(foto: bunicul meu, în carul nostru)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s