Poezii

4 metafore despre lună

I.
Inima mea e o fântână în care apele limpezi se ridică dacă plouă,
amestecate cu glod.
Luna dinăuntru creşte şi se micşorează încontinuu.
Ea rupe pâinea ei pentru mine, eu împart cu ea apa mea.
Cu cât duc mai multe vise în spate, cu atât ea străluceşte mai tare.

II.
De prea multe umbre, mi s-a umbrit drumul
şi m-am ascuns în trunchiul unui copac bătrân. Mâine îl vor tăia.
Cuţitul însângerat e pe pământ, acoperit cu ţărână.
Mă simt ca un om care nu a avut umbră niciodată, fie soare, fie lună.

III.
Chiar înainte de răsărit când visele bat puternic la poarta conştiinţei,
o orhidee cenuşie creşte sub pleoapele mele.
Un fluture de noapte adormit pe zaharniţa albă.
Dar dacă însăşi luna nu este decât urma imprimată de o floare uscată
pe irisul unui ochi de copil?

IV.
Dacă îndrăzneşti să dai colţul casei unui poet din Veneţia
se va deschide o poartă neagră către podul cu vechituri.
Acolo luna se învârte pe un disc de patefon.
Mereu aceeaşi melodie, peste ape şi orezării, dincolo de stăvilare sau oceane,
dincolo de migraţiile păsărilor albe în orice anotimp.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s