ce pot spune onorată audiență
din undergroundul a două milenii
viața e frumoasă stimați contemporani
de la lună până la soare e vreme lungă
e atât de frumoasă și are ochii adânci
indiferent de culoare
plânge torențial și se zbate ca un fluviu în fața barajului
obligată să se întoarcă în amonte
e frumoasă și nu glumește niciodată
despre paradisul pierdut
și nu am nimic rușinos de mărturisit
fiindcă noi cei din ultima linie avem nevoie de aer
nici prea mult nici prea puțin
ciugulim din fiecare platou la masa tăcerii doar de gust
și gurile rele spun că suntem specii
pe cale de dispariție
în lumea voastră unde toate sunt de-a-ndoaselea
o lume mult prea rațională încât înfloresc lumini artificiale
între mine și domnia voastră
între mine și patul puștii și ștreangul din șură și otrava de șobolani
între stăpâni și sclavi
plătim zeciuială celor care ghicesc în stele
visăm povești despre oamenii care muncesc pământul
visăm povești despre lunatici obosiți care seceră holdele crescând
în ei înșiși
muzele albe 