Cristică

Mă închin
celor care sunt deja uitați,
celor cu vorba ca un nod în gât,
celor cu călcăiele crăpate pentru care mângăierea e rană.
Pleoapele îmi tresaltă de trei ori
și încă o dată de dragul omului care a învățat să nu mai plângă.

Întoarce-te, chip de om!
Fost-ai tânăr cu degete prea lungi,
fost-ai bătrân cu dinți de lapte.
Privește-mă ca și cum eram funia de care te-ai spânzurat
și n-ai murit.

christx3-1

Se făcuse linişte, totul era mai simplu.
Bătrânii mei încă spărgeau lemne şi trenul personal fluiera.
Aici fusese o gară, acolo o fântână.
Roată după roată…

(foto: Cristina-Monica Moldoveanu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s