Celelalte soții

Nouă meşteri mari, calfe şi zidari, cu Manole zece care-i şi întrece, se pleacă în faţa destinului să ridice mândră mânăstire la porunca domnitorului. Ei sunt zece, precum cele zece degete ale mâinilor muncind laolaltă în armonie, sub îndrumarea meşterului Manole. Manole visează, dar poate şi Ana, soţia lui, visează, iar Manole, care o iubea mult, îşi simte sufletul chemat de un duh, căci în vis nu era cuvântul lui Dumnezeu. Acel duh, precum Puck sau Ariel sau Tinker Bell conectează povestirea cu latura fantasticului suprauman, o lume de legendă şi mit. Ca în poveşti, duhul cere un sacrificiu pentru clădirea mânăstirii, aşa cum diverse forţe supranaturale din poveşti cer părinţilor îndureraţi chiar viaţa propriului copil ca o dobândă pentru împlinirea dorinţei de a avea copil cu ani în urmă. Pe malul Argeşului, lui Manole i se cere un alt sacrificiu: zidirea soţiei şi pruncului nenăscut. Legătura dintre cei doi soţi fiind puternică, îmi imaginez pe Ana visând în acelaşi timp cu Manole, dar nu acelaşi vis, în timpul ce duhul poartă iubirea între spiritele soţilor printr-o lume a inconştientului lor comun. Ambele vise au putere creatoare prin forţa iubirii. Ana vine la zid şi e sacrificată. Prin clădirea mânăstirii duhurile rele adorm îmblânzite, devin şi ele pietre de temelie. Visele altor oameni se purifică, tot aşa cum Manole însuși, purificat prin Ana, se preschimbă în apă limpede de izvor, adică un început perpetuu.

Dar ce fac în acest timp celelalte soţii ale meşterilor zidari? Vin ele pe rând şi privesc cum lăcrimează şi se tânguie Ana, ori vin când mânăstirea este înălţată? Ori niciodată? Celelalte soţii nu visează precum Ana, ele frământă pâinea pentru soţii lor şi scot apă rece din fântână. Conştiinţa lor este trează şi legătura iubirii faţă de soţi mai puţin pasională. Locul lor este într-un colţ al visului lui Manole. Bărbaţii lor de asemenea nu visează, fiindcă pentru clădirea unei mânăstiri sau a altei construcţii durabile într-un loc bântuit de duhuri rele este suficient un singur vis puternic al unui cuplu, ca în poarta sărutului a lui Brâncuşi. Celelalte soţii sunt în umbra mânăstirii fiindcă de ar fi venit, ele nici nu ar fi acceptat gluma de a fi zidite. Ele conspiră împreună cu soții lor. În realitate ele, indirect, o sacrifică pe Ana. Soţii lor, şi ei treji şi lucizi, mai aproape de lumea iluziilor cotidiene, poartă spre înalt focul creator al lui Manole. Rostul femeilor celorlalte nu este de neglijat, chiar dacă nu e menţionat (în unele variante ale legendei ele sunt anunţate de soţii lor să nu vină devreme la mânăstire). Astfel ele sunt parte din planurile meşterilor. După clădirea mânăstirii îşi vor jeli poate bărbaţii sacrificaţi la rândul lor, închizând cercul prin chemările lor inutile. Prin clarobscurul povestirii ele reprezintă lumea pragmatică, raţiunea rece, în opoziţie cu visul creator şi înfrângerea duhurilor neprielnice sau urgiei lui Dumnezeu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s