Diverse texte

Copil în secolul douăzeci

Mergând Iosif cu Maria/ în Viflaim să se-nscrie…
Cum adică să se înscrie?
Aşa spune cântecul.
*
Şi ningea zăpadă mai albă ca aşternutul şi mă ghemuiam în patul mare înţolită în cămeşoaie cusută la maşină de mama Limpi, bunica mea de vreo patruzeci de ani şi încă nu mulţi. Ea avea cosiţe lungi împletite, ca toate femeile din sat, pe care le pieptăna îndelung seara. Cearceaful gros, ţesut la războiul vechi de lemn, mă răcorea până la piele, ca şi cum mă scufundam în apa mării, păşind cu tălpile goale pe nisip. Iarna era grea, focul de lemne pufnea în soba de fontă vopsită negru, lumina se juca pe pereţii văruiţi vânăt, împodobiţi cu icoane din care zâmbeau Maica Domnului, Sfânta Ana şi Hristos, cu chipurile îmbrobodite falnic cu ştergare colorate şi tighelite cu reaţă croşetată de bunica sau chiar moştenire grijită cu evlavie de la părinţii ei.
*
Mai cântă-mi mama Limpi, că tu cânţi aşa frumos…
Pe cărare sub un brad/ Zău, zău, zău/ Şade-un voinic supărat/ Zău zău, zău…
Zău, zău, zău…
Să nu zici zău lui Dumnezău!
Cum adică?
Aşa e vorba! Să nu zici zău lui Dumnezău.
Bine.
*
Războiul de ţesut ocupa jumătate din cameră lângă fereastră. În mirosul de lână în toate culorile se amesteca parfumul muşcatelor care hibernau după perdele. Ceasul cu cuc ticăia, lemnele pocneau în sobă şi războiul ţăcănea.
*
Mă laşi şi pe mine să bat puţin?
Ie, vino să îţi arăt cum.
*
Încă un Crăciun ca-n basme. Moşu deschide uşa larg, zâmbeşte hoţeşte şi îmi arată ce-a adus: un brad micuţ dintr-un sat vecin. L-am aşezat în tindă şi l-am împodobit cu bomboane în staniol lucios şi vată. Bradul meu de la oraş avea globuri mari colorate şi lumânări care ardeau ca nişte stele în cuiburile lor verzi dincolo de care nu vedeai peretele. Mirosea aşa puternic. Acesta era un brad mic şi rar, dar zâmbetul din ochii bunicilor l-a preschimbat într-un miracol. Şi cât de buni erau cozonacii copţi în brotin, auriţi pe coajă, cu miez dulce din nucile noastre…
Moşul meu avea puţin peste cinzeci de ani când a venit cu mine în vizită la sora lui de la Bucureşti. Era un bărbat viguros, vânos, care lucra din zori până seara, angajat la C.F.R., ţăran în gospodărie. O doamnă care locuia în apropiere m-a auzit cum îl strigam moşule şi s-a încruntat: Tu nu vezi ce tânăr e bunicul tău? Cum îi spui mamă bunicii tale şi lui îi zici moşu? Nu e frumos. Eu am roşit, încercând să mă ascund de ruşine. De atunci încolo i-am spus bunicu moşului. Eram singurul copil din sat care îi spunea bunicu, la fel ca la oraş. Când am mai crescut mi-a părut puţin rău.
*
Mama Limpi, vreau să ajut şi eu la bucătărie şi la fân!
Tu ceteşte! Cine are carte are parte.
*
Cum adică are parte?, mă întreb eu singură. Îmi plăcea mult să citesc şi era frumos să deschid poveştile reginei Fabiola în iarba împestriţată cu trifoi alb şi roşu, cu atâţia fluturi albi mângâindu-mi braţele goale. Vara era zăduf adesea, apoi se rupeau băierile cerului şi ploua în rafale de nu vedeam până la poarta curţii din bucătăria de vară improvizată într-un şopron mare.
Tulai! Să iau umbrarul să pun căldarea sub scoc!
Adu şi lumina că durduie, zice străbunica mea.
Când tuna ea citea rugăciuni şi aprindea lumânarea de furtună.
Dă-o Doamne curată! spune bunicu cu glas puternic.
Niciunde nu am văzut aşa multe ploi cu bulboane ca acolo.
No, acum o stat.
*
Ploile repezi lăsau cerul limpede, cântecul păsărilor împânzea grădina şi livada din deal. Am văzut acolo un cer atât de albastru, încât simţeam că privirea mea se pierde în adâncul lui; am văzut acolo atât de multe stele, încât simţeam că îmi cresc aripi sau că pământul dispare de sub picioare.
*
Mergeam la noi la vie şi culegeam clopoţei şi alte minuni de floare sălbatică cu nume necunoscut. Gustam din merele văratice zemoase cu pieliţa vârstată în multe nuanţe de roşu, soi pe care nu îl găseşti la piaţă. Bunicu scotea gresia din tiocul umed şi începea să bată coasa. Cât de frumos răsuna ecoul peste deal, departe de păduri, dar unde mai veneau vulpi sau mistreţi uneori. Liniştea era întreruptă doar de fluierul trenurilor la vreun kilometru distanţă, dincolo de lunca Oltului. Acolo era halta noastră micuţă în care ajungeam cu personalul de la Bucureşti, de unde plecam la sfârşitul vacanţelor înapoi, cu traista plină de minunăţii şi cu sufletul plin de amintiri…
*
Regionalisme de circulaţie restrânsă :
Reaţă = dantelă sau împletitură din aţă sau lână
Brotin = cuptorul din soba din casă
Tioc = tocul metalic în care se ţine gresia pentru ascuţit coasa
Umbrar = umbrelă
*
15419580051_df8195dbd6_o
*
(bunicii mei la fîn între dealuri)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s