Poezii

Nu trageți șnurul

Până când s-au scuturat pomii interzişi din rai credeam că e numai vară,
un anotimp al celor cu inima între creier şi prima vertebră cervicală,
chiar și așa o inimă prea jos,
fiii şi fiicele unei epoci ca un corn al abundenţei
până când au început să cadă mere, pere, caise, piersici, toate de ceară moale,
cu fitilul ca un vierme răsucit.

Îi pocneau pe toți în creştet dar nimeni nu le aprindea,
femeile cu unghii lungi şi buze geluite nu muşcau, nu înfigeau degetele
se făcuse cerul gol şi limpede ca un colir pentru cataractă
dar nimeni nu primea lumină,
erau oameni botezaţi să nu creadă în minuni, toţi picaţi cu ceară, orbi.
Doar un copil îndrăznea să ţină un măr în palme la marginea cimitirului.

Cortina cinematografului era aurie, legată cu șnur,
credeam că seamănă cu aripile unui arhanghel.
Afară ningea, erau poveşti pufoase şi mere caramelizate în vitrină.
Bătrânul cofetar murise.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s