Egoistul

Nu-i mare lucru să-ţi ascundă fruntea sub deal,
degetele de la picioare sub brânduşe portocalii.
De fapt erai dintotdeauna acolo,
nimeni nu vedea altceva, doar tu răsturnai în fiece zi câte-o brazdă.
În trupul tău erai declarat dispărut demult,
un ciob dintr-un car de luptă pictat pe un vas,
erai unul dintre cei puţini aleşi,
îngropaţi dinainte de a se naşte.

Iubeai viaţa cu sufletul gol şi arătătorul la sprânceană,
iubeai femeile frumoase care mereu parcă zâmbesc,
iubeai coşurile de răchită şi lumina felinarelor,
florile de gheaţă, vinul cald cu scorţişoară,
citatele din biblie cusute pe ştergare, cartofii copţi în spuză,
armăsarii sălbatici tropotind în prund şi numai câteodată
Cassiopeia.

Fiindcă precum în ceruri așa și pe pământ,
dar omul uită acest lucru
prea repede.

oat-and-poppy-field-giverny

(Claude Monet – Cîmp de ovăz și maci la Giverny, 1890)

 

Anunțuri

4 gânduri despre “Egoistul

  1. Nu am fost egoistă niciodată cred eu, dar poezia tocmai asta vrea să spună – e vorba de acei oameni (nu neapărat eu, ci și alții), care nu sînt egoiști, ci doar par unora egoiști, fiindcă se bucură de viață și de ceea e frumos, de fapt fără răutate. Dar ei uită uneori că viața e scurtă, acesta e sensul ultimelor versuri.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s