Dinozaurul albastru

Ieri a fost, azi nu mai este,
Într-o casă ca-n poveste,
Fetiţa cu ochi căprui
Şi cu visele hai-hui.

La etaj, în odăiță,
Totu-i ca la grădiniță:
Perne roz, păpuşi cu funde,
Floricele pe oriunde.

Era frig şi zloată-afară,
Ea privea doar într-o doară,
Aşteptând pe Moş Crăciun,
Mâncând pâine cu magiun.

Şi atunci, dorind fierbinte,
Spuse două-trei cuvinte:
„Moş Crăciun, e-adevărat,
De păpuşi m-am săturat.

Vreau un dinozaur mare,
Auriu pe aripioare,
În albastru îmbrăcat,
Pielea de un alb curat.

Eu de roz sunt plictisită,
Camera mea e ticsită,
Iar când văd cerul curat,
Nu vreau nori, că e păcat.”

Dumnezeu cu-a sa putere
A-mplinit a fetei vrere:
Albă nea de sărbătoare,
Cerul bleu și galben soare.

fetita

 

Anunțuri

Publicat de

cristinamonicamoldoveanu

Născută în București, în 1971. Temporar, poetizez sau chiar scriu poezii. Temporar, am tradus propriile mele poeme în engleză. Mă găsiți mai ales pe Muzele Albe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s