Poezii

Nostalgie de câine ud

Al naibii sarafan din plastic: când eram prin clasa a şaptea se lipea de genunchi, îl trăgeam cu mâna stângă dar tot era prea scurt, şi călcâiele în pantofii rotunzi cu tocuri butucănoase stăteau lipite. De ce nu puteam eu să înţeleg că viaţa e ca un prânz cu lapte şi mămăligă în blid de aluminiu, cu aceleaşi linguri găurite la coadă căpătate de la preoteasa bătrână? De ce nu puteam vedea dincolo de coperţile lucioase ale cărţilor înțelesul lor galben luminat de becul de patruzeci de waţi tremurând sub căpriorii înnegriţi?

Poveştile miroseau prea frumos a tipar proaspăt. Îmi umpleam palmele cu inimioare de traista ciobanului şi le aruncam să crească în altă parte, aveam ceva al meu zi de zi, voiam să ţin soarele în mână şi ploaia în privire, să le las să cadă, să îmi las părul lung până la mijloc, dar mama nu îmi dădea voie. Visam să cânt la mandolină ca o domniţă bălaie, dar eram brunetă şi profesorul de muzică nu mă primise la cor.

De ce n-am învăţat să plâng şi să îmi usuc lacrima în trenul personal la fumători în mirosul de chiştoace stătute, cu ochii rimelaţi de ruşine că nu am înţeles la timp? De ce oare a trebuit să văd atâţia câini călcaţi de roţi pe autostradă ca să înţeleg în sfârşit cum moare câte un cerşetor bătrân în ploaie, cu mâna crispată pe o pungă cu căpşuni primită de pomană?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto: Cristina-Monica Moldoveanu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s