Zefir

Așa precum ai lua amprenta unei măști mortuare, întru nemurire,
cerul primăverii iubește femeia și îi copiază trupul în mulaje:
din ochi cresc ouă în lăuntrul păsărilor, din unghii ies la lumină petale,
din degete penele aripilor, din păr toată suflarea ierbii de pe miriște.

În interiorul femeii lucrurile sînt calde și,
prin nări și sîni, ea transpiră nuanțe de verde fraged;
în lumea ei luna învolburează apa sîngelui ei,
și moare odată cu marea care vine înapoi în estuare,
În lumea aceasta mică a pămîntului învelit de pielea ei.

Cu mîna dreaptă ea deschide ecluzele și cu stînga vindecă de frig
straturile de trandafiri din lumea întreagă.
Pentru bărbat, ea culege izmă sălbatică și indrușaim, să poată intra
amîndoi mirosind frumos în locul de unde începe cîntecul.

Iar eu, cu inima mea de femeie, sînt copia altor primăveri,
coapsă după coapsă, umăr după umăr.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s