Legendă

E atât de simplu să te binecuvântezi tu însăţi:
trebuie doar să scuturi o creangă de cireş înflorit în trecere
să cadă rozalbul peste creştetul tău, ca praful din raze
prin vitraliile din biserici, în faţa icoanelor.
Aşază-ţi tâmpla rece în iarba străvezie, la lumină.
Aici este plin de zâne albe, dar nu sunt suflete destule
să vadă îngerii din ochii lor.

Eşti mereu cea dispreţuită, fiindcă ai tăcut cu gândul cuminte,
dar aleea cu tuia şi crini imperiali încă există în amintire.
Femeie, tu eşti propriul tău copil cu inima bătrână,
numai a ta, plină de cireşi şi prunci cu mame care le zâmbesc.
Doar vântul îţi rămâne fidel.
Prin rădăcinile tale care cresc în văzduh, el suflă peste tine
și îţi coboară pleoapele, fiindcă şi frunzele toamnei sunt smulse,
ca o filă de poveste zdrențuită…

madona1

 

desen: Cristina-Monica Moldoveanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s