Ore și hore

Cuțit ruginit ars de foc pe brazdă de trup fără noroc.
Ne pocăim în numele iubirii, ne închinăm pînă la pămînt, precum liliacul înflorit în miez de iarnă, încît nu se știe ce e zăpadă și ce e floare și fiecare clipită e atît de importantă încît ceasurile noastre de mînă o iau razna.

Ascunsă sub tîmpla mea trează o singură stea mai veghează.
Și Dumnezeu ne apleacă tuturor capetele, așa cum se apleacă floarea-soarelui cînd miezul ei se întunecă. Ne îmbunează albăstrind cerul din ochii pruncilor.

Sub cerul pustiu de chipuri lumești păianjenii țes povești îngerești.
Ploaie de toamnă, ropot și clopot, parfum de prună vînătă adus de vînt. Lumea se desprinde cu totul de noi, precum nisipul uscat cade de pe trup la marginea mării. Cercul lunii alunecă printre cețuri, din vis în vis.

Prin sfînta treime a veacului meu doar ochiului negru îi spun Dumnezeu.
Dormim. Numai cînd focul picotește răsare grîul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s