Femeia fără bărbat

În orice seară, pielea ei suav ridicînd nori albăstrii peste lume,
rufele cu miros de săpun de rufe prinse în umerașe,
neumblate de vreun deget, pufoase
în dulapul cu haine prea strîmte.

În pustiu
toate numele tainelor ascunse sub sîni
și stropul acelea de lună amară de pe cuțitul ruginit
cu care a fost jugănit un mînz arămiu.

În zadar toți sihaștrii care au jurat abstinență și
nevînare de umblet de femeie:
prin case bîntuite trupul ei beteag, văduv de mii de bărbați,
încă mai moare
ca un izvor.

Anunțuri

Publicat de

cristinamonicamoldoveanu

Născută în București, în 1971. Temporar, poetizez sau chiar scriu poezii. Temporar, am tradus propriile mele poeme în engleză. Mă găsiți mai ales pe Muzele Albe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s