Petale veștede (mamei mele)

în curtea din spate a acelei femei pământul devenise ca un pește
erau solzi de brazi argintii înfipți pe ici pe colo
când trecea vreo furtună de vară apa le zbârlea țepii
până în inima ei care clocotea ca un ibric turcesc cu depuneri de calciu
pe dinăuntru
ea fusese tânără și zâmbea diferit în fiecare poză
până când masca i s-a lipit de obraji
zbârciți de același surâs pomeții i se ridicau tot mai puțin
tot mai greu în această gimnastică sentimentală

pe rafturile bibliotecii ședeau pescari chinezi din porțelan/ poza defunctului soț care pescuia fără noroc/ L’Assomoir de Zola în coperți din piele arsă la colțuri/ cu miros de ceară/ portretul fiicei în floarea tinereții la fotograf/ un glob pământesc mic de acum 35 de ani pe care îl învârtea copilul vecinului când venea în vizită/ încât abia se ținea pe axă și scârțâia

dar câte zâmbete oare o fi costat-o fiecare narcisă din curtea din față
ori florile de regina nopții sub geamul dormitorului
ale cui erau oare toate
era ea oare mare sau ocean cu alge verzi-albastre
putrezind când mareea era joasă, moi și lunecoase sub picior
era ea oare plajă când valul era cât casa ei,  cu mobilă veche
naufragiată sub amintiri

 

mama și o floare de colț într-o Biblie, fotografii Cristina-Monica Moldoveanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s