Encantada

o ședere cu sufletul aproape de marginea trupului meu
multe lucruri împrumutate de-a valma acolo
civilizațiile pierdute sau înfrînte sub calota cerească
a unor familii de hominizi, teogonia și cosmogonia,
miracolul insular sau continental,

cîtă frumusețe acolo unde ochiul nu alunecă
în ceea ce vede alt ochi, cîte priveliști
încă necartografiate pentru arhive și subsolul muzeelor

substanțele și transformările, frumoasele zăpezi
sau ghețuri care încă ne-au mai rămas din fericirea
primordială, galopul verde-albastru al planetei

și singura întrebare fără răspuns, dacă vreodată
a fost ceva numit nimic mai înainte să mă nasc eu
cu toată memoria veacurilor ce mi s-a dat în arendă,
furată și dată din mînă în mînă barbarelor științe
de graniță ale cunoașterii sau mezalianțelor
interdisciplinare, consorțiilor de creiere cizelate
ale specialiștilor care sapă cratere lunare
sub propriile frunți

poate că aveam și eu o margine care putea fi atinsă
duios cu o floare de bambus dar era prea tîrziu mereu,
era mîine călare peste astăzi, pocnind din biciul
împodobit cu ciucuri roșii

și numai la marginea aceea îmi alunecau prin vene
muzica din veacuri în care zborul supersonic public
încă nu exista, dădeam vina ca în copilărie pe revoluția
industrială apărută în vremea lui Beethoven,
apoi pe Galileo Galilei, apoi pe nimeni fiindcă
îmbătrîneam și îmi iubeam clipa de fericire din tinerețe

acum luna se juca cu umbrele nucilor bătrîni pe pereții
bătrîni ai casei mele, în sertar pocneau mărgelele din
lemn rupte de pe sfoară, le țineam să le cos din nou și
periodic se rupeau, e greu să îți imaginezi viața fără ac
și ață cînd te naști femeie în secolul douăzeci, e nevoie
să te peticești, să îți refaci viața în rîndul lumii,
dar probabil că fusese un mic cutremur în citadela
aceasta a spiritului unde alunecă fir de mărgean de lună
care răsare uneori roșie ca zmeura

în mod cert avusesem o margine și cîntece și glorioase
sudălmi treceau pe lîngă mine ca prin urechile acului,
azi cred că toate au rămas departe de tot, acolo unde
nu ajung cu mîna, undeva în spatele inimii.

este soare, în constelația neamului meu mai e doar
soarele care răsare, și muzica mea veche cu atît de
puține cuvinte încît nu contează decît melodia.

tierra soñada por mí.

Anunțuri

2 gânduri despre “Encantada

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s