Poezii

Anotimpuri de trecere

Prin pleoapa albastră a lunii
văd scorușul și porumbarul și coacăzele și afinele,
pe muntele meu cu poteci înguste netrecute de nimeni.

Departe, în zarea rumenită la asfințit,
bărbatul pe care l-am întîlnit ieri poartă pălăria din paie
peste ochi. A venit să măsoare adîncul unei prăpăstii.

Dormeam cu brațele cruce sub cap,
mirosea a pămînt afînat, în vis creșteau mieii după ce
loviseră cu copita noroiul și zăpada dezghețată.

Rîdeam cînd el glumea, rupeam flori din grădină după ploaie,
lucrurile se întorceau pe dos ca o cămașă albă.
Astfel visam sub ochiul lunii care îmi luase lumina.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s