Poezii

Turcoaz

Dar stelele, mamă, stelele,
nu sînt găicile cerului.

Ședeam pe prispă ca tot românul,
desenam cu cretă bleu pe podilele din casa bunicii,
în față orizontul mi-era bleu așa cum îmi plăcea cînd eram
copchilă, ca rochița cu volane la serbarea de la grădiniță.
Cerul tăiat de perdeaua verde indiferentă a viței din boltă.
Ce fericire era.

La șipot se nășteau norii cei mai frumoși.
De rece-fierbinte ce era, ți se-mpărea că arșița se potolește.
Beam din pumni, ca tot omul.
Pămîntul crăpa de ciudă. Eram prea ușoară ca să pot
să-l calc cu tălpile pînă să-l fac lat și neted.

Desenam o fetiță mare. Ea își spăla picioarele în apa fîntînii
și bea, ca și mine, apă din ulcior.
Ce fierbinți-reci îi erau picioarele!

Anunțuri

4 gânduri despre „Turcoaz

    1. Nu știu prea bine ce este poetic pentru tine din ceea ce scriu eu, dar îți mulțumesc mult pentru vizită. Fie să ai ”expir” în poezia ta în continuare. Știu că ție îți place termenul peniță, și mie de asemenea îmi plac diminutivele.

      Apreciază

  1. Mulțumesc Lavana. Da, îmi amintesc de Cartea Oltului vag. Da, cînd eram mică visam să scriu într-o bună zi descrieri de natură. Plastic înseamnă ceva care modelează altceva. Și totuși eu cred că am rămas la fel. Dar oricum modelare și creație se pare că există în lume, mai ales modelare conform unor tipare sau forme.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s