Prea mult cer

cineva care mă vede
mătură de pe masă firimiturile, stafidele,
soarbe resturile de vin din pahare,
îmi dezleagă brațele de oboseală cu ochii lui treji,
le alungă fluturarea moale printre gene
spre oamenii singuri, spre toți cei care au nevoie
de o mînă de ajutor,
spre cei înfrigurați, spre coregrafii care corectează
piruetele copiilor

pe colnicul meu de pămînt,
prin vîntul de miază-noapte, îmi este tot mai greu,
e tot mai puțin loc și cerul a crescut
mă strivește, e prea mare pentru brațele mele,
prea gol de amintiri, prea meschin,
alfabetar de stele fragede, peste orașul inundat de lumini

cineva care mă simte știe că
mai este loc în mine cel puțin de un anotimp rece
cu păsări origami gri-albastre

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s