Calendar

Către asfințit cerul topise norii viorii, iar luna era ca o urmă
ușoară, lăsată de arătătorul pătat cu zahăr al unui copil.
Drept în fața ochilor mei acel mic zeu se juca și încropea miracole
între anotimpuri, unde caldul se unește cu recele

Oare din ce foc și din ce gheață m-a izbit Domnul la mijloc și pe mine,
să apar albă cu doi ochi negri tăciune care rîdeau după lovitură
în lumea luminîndu-se pe sine?

De copilă dorm la marginea drumului mare,
cobor fruntea și mă doare cînd visez că mîine răsăritul va fi întîrziat
cinci secunde de moartea altei stele.
Nu e nimic nou, anii sînt măsurați și după trupul copacilor.

Anunțuri

Publicat de

cristinamonicamoldoveanu

Născută în București, în 1971. Temporar, poetizez sau chiar scriu poezii. Temporar, am tradus propriile mele poeme în engleză. Mă găsiți mai ales pe Muzele Albe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s