Primele cețuri

Pe strada mare oamenii treceau pe lîngă mine
ca niște saltimbanci,
făceau roata cu precizie de campioni,
făceau podul,
făceau lumînarea.
Adică tot ce găsești necesar pentru traficul pe timp de ceață.
Era o sală mare plină ochi de spectatori și gimnaști
și toți știau ce fac iarna rațele din grădina botanică
cele de sub podețul mic, înainte de straturile cu roze.
Și cîinele meu știa.
Se oprise să adulmece și să sape sub frunze
toamna tîrziu,
pînă a scos la lumină gărgărițe roșii adînc în pămînt.
Mulțumit, și-a ridicat coada două degete mai sus
și s-a întors la mine.

Astfel și manechinele negre din vitrină,
cu gîtul încărcat de gablonțuri,
și ele, ca și oamenii, știau tot ce eu nu aveam habar.
Era bine, chiar și Coppélia era printre ele.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s