Marea, soră

Tu mărie, mărioară,
mare, sfîntă surioară,
cîte luni răsar din tine
pe cîmpiile senine?
Cîte oare ne vor paște
duhul și sfintele moaște?

Nici o lună, tu copilă,
fiindcă lumea n-are milă :
vara – camioanele
iarna – arsenalele,
toți se zbat ca frunza-n vînt
cît mai e loc pe pămînt.
Toți se luptă împotriva
cîntecului ce veni-va.
Toți ne fură din cuvînt
și vînează ce e sfînt.

Mare, tu, fecioară albă,
ți-au prins ghiocei în salbă,
de frumoasă precum ești
tu mereu ne amăgești.

Rugăciunea de cu seară,
noaptea, crește ca povară.
Zilele sînt tot cu lună,
toată firea se cunună.
Viața și cu morțile
clipa și cu sorțile,
omul și cu fiarele,
stelele cu soarele.

Anunțuri

Publicat de

cristinamonicamoldoveanu

Născută în București, în 1971. Temporar, poetizez sau chiar scriu poezii. Temporar, am tradus propriile mele poeme în engleză. Mă găsiți mai ales pe Muzele Albe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s