Tablouri dintr-o expoziție

I. Oameni incomozi care au venit la operă sau la concert să stea cu genunchii strîmtorați și fără interes estetic ( à la guerre comme à la guerre), să mai omoare vreo regină închipuită de alții dintre femeile tinere și singure și fără noimă invidiate, prin urmare pe cea blestemată că nu are loja ei, cea care nu e nici servitoare nici doamnă, ci sclavă prin ereditate, ei, cei închinați stăpînilor cu drept ereditar, o lovesc spasmodic și orgasmic în timp ce fantoșa moare pe scenă, tușesc din cînd în cînd pentru ca niciun fel de rege pescar să nu o poată apăra pe nefericită, fiindcă doar muzica poate fi cîntată și duelul nu poate fi decît între baghete dirijorale și fiindcă tusea lor e contagioasă și puterea lor crește, iar ea, așezată printre ei, spectatorii care nu se arată în loje, cu chipurile lor fardate de josnicia nobilă a crimei împărtășite, de spiritul de trupă al celor care îngheață pînă și izvoarele limpezi, a celor care zgîrie cele mai perfecte oglinzi (în măsura în care femeile inocente sînt oglinzi), cu ochii lor miopi, pînă cînd nu se mai văd pe ei înșiși cînd se bărbieresc, iar la sfîrșit mai și aplaudă tot în numele minciunilor de pe scenă și de dedesubt, pentru a gusta galopul sîngelui ei pur, pentru a intra sub pielea ei expusă sub reflectoare, pentru a onora cu laudă ceea ce e reprobabil. Păpuși care trag și ele de coadă alte păpuși.

II. Muzica este viața vieților ce va să vină. De obicei, muzica este ascultată cel puțin în duet – interpret și auditor. Chiar și așa, muzica nu este doar un simplu joc erotic, dacă ne referim la erotism în sens larg, cum ar fi cel delimitat de Freud. Odată cu inventarea fonografului, a devenit posibil ca omul singur să își consume singur doza zilnică de fericire. Să o absoarbă întreagă în sine, cum numai în singurătate e posibil. Cînd asculți muzică singur, paradoxal, răul din organism, expresie a dezechilibrelor diverse, se atenuează de regulă. Resturile sînt cel mult proiectate pe cerul larg deschis și individul este îmbrățișat de mama natură. În timpul spectacolelor însă, otrava și antidotul sînt administrate simultan. Dar viața învinge. Muzica, în special cea instrumentală, vindecă totul, și omul însuși vindecă muzica, la fel cum Cristos l-a înviat pe Lazăr. În muzica adevărată, cei doi poli ai creației care se opun permit cîntarea și ascultarea ei, acordurile vibrînd armonizează relația dintre Yin și Yang ori pur și simplu țin omul bun deasupra pămîntului. Chiar și o orgă dezacordată nu poate omorî, sunetul ei e mai puțin destructiv decît zgomotul alb al unei cascade. Oglinda însăși – cea prezentă între spectatori la un spectacol – nu întoarce înapoi spre interpret decît sunetele curate și frumoase, și oricum interpreții perfect surzi sînt mai rari. Orfeu o salvează mereu pe Euridice, motivul pierderii ei este slăbiciunea afectelor, nu muzica, fiindcă muzica grăiește spiritului pur.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s