Note

Este greu acolo unde este întuneric, e o noapte care
nu mai poate să țîșnească dincolo de zodii, dincolo
de scutece sau lințolii
să fie liberă ca o tristețe pe care am acceptat-o.

Îi recunoașteam pe toți trecătorii –
oameni cu tălpi mai mult sau mai puțin alunecoase –
după mireasmă și după dîra de frunză uscată care, strivită,
mînjește asfaltul lacom în urma lor.
Eram singură ca un om plin de oameni pe care
nu-i mai poate iubi, fiindcă toți sînt trup din trupul lui.

O femeie egoistă eram, și tare voiam să mă mai poată bucura
lucruri care n-au fost niciodată ale mele,
nici surori, nici frați ai mei să nu fi fost
în fața aceluiași Dumnezeu.

Anunțuri

Publicat de

cristinamonicamoldoveanu

Născută în București, în 1971. Temporar, poetizez sau chiar scriu poezii. Temporar, am tradus propriile mele poeme în engleză. Mă găsiți mai ales pe Muzele Albe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s