șoapte

cînd vîntul mugește dureri ostenite
amarul e vechi ca-ntr-o pivniță veche
pătrunză suflarea a inimii frunză
sub zeghea de brumă, mustind în cărare
cu focul ascuns pe sub crengi nepereche

mi-s ochii prea mici, din furnică m-am tras,
din veacuri de colb și cenușă de-un veac
și mie cu alții la fel mi-e ursita –
copilă cu gîndul de ac gămălie,
țepușă-n pălanul stupinei pustii,
din cearcănul meu cad doar raiuri uitate

și lemnul din trepte miroase a ploaie,
cresc roiuri de frunze, prinzînd stacojie
culoarea de strajă a șoaptei de noapte

în lotca de frunză, de ploaie zvîrlită,
paingul își duce beția spre moarte
prin filele vechi, țintirim de cuvinte,
ferestrele sparte privesc mai departe

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s