istoveală

mă gîndesc da, uite aici sînt eu
sub piatra aceea fără nume dorm oasele mele,
murii sînt goi, vîntul e uscat și rece,
copacii muncesc să își tragă spre cer rădăcina,
iarna cade ca un năvod peste iubiri pădurene

aici sînt buzele mele care înfloare sub rîpă
auzul meu doinit dintr-un clopot mai înalt
în deal la cruce.
spre soare-răsare păsările negre se aruncă în cerul gol
de unde inima mea a mai smuls încă o stea albă.

nu mă așteptam ca din fîntîna uscată
să crească mușchiul greu sub neaua de pe ghizd și roată
poate e fiindcă mama nu m-a înțărcat cu vorbă bună.
ori am murit cînd soarele cădea în echinocții,
ori poate n-am murit deloc

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s