Oiștea

cînd ninge mușc strîns cu dinții din față
felia mea de timp,
îmi pun perdele de gene moșnegești
peste tot tîrgul cu biserici și piață de duminică

cineva mi-a înhămat o umbră de marginea claviculei
și mi-e tare greu de soarele care trage prelung
osia trupului meu,
cineva îmi calcă pe oiște și lanțuri
și încarcă toată casa bunicii în spatele meu

odată cu vîntul și agale
trec printre cetini ca o cerșetoare

Anunțuri

Publicat de

cristinamonicamoldoveanu

Născută în București, în 1971. Temporar, poetizez sau chiar scriu poezii. Temporar, am tradus propriile mele poeme în engleză. Mă găsiți mai ales pe Muzele Albe.

2 gânduri despre „Oiștea”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s