lișița

prin ochiul ferestrei bărbatul meu
îmi aruncă grăunțe de lumină,
sînt lișiță de tăciune cînd el mă privește,
sînt nevăstuică fericită care scutură praful
rămas în urma lui

cîteodată mă împresoară cu vînt rece,
alteori mă așază pe pirostrii să fiu ulcică de lut copt,
dacă plîng el trage afară din mine lacrima ca un vîslaș,
cu lopeți de răchită și salcie

cînd fumul iernii urcă drept spre steaua
ancorată de acoperiș
bărbatul meu surîde cu buzele strînse
și ochii deschiși, ca un pește fermecat,
și nici nu știu dacă mai e viu

 

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s