Coincidențe


Blaga, la fel cu Eminescu, Grigorescu, Aurel Vlaicu, I.L. Caragiale și George Enescu face parte dintre numele prezente pe bancnotele din România – dintre persoane legate temeinic de viața mea, oarecum organic, după cum voi povesti. La fel și statuile de la Universitate – Spiru Haret și Gheorghe Lazăr sunt numele liceeelor absolvite de tata și de mama, Mihai Viteazul e numele liceului absolvit de mine, iar Ion Heliade Rădulescu amintește de o familie Rădulescu care a cumpărat o parte din grădina copilăriei mele – care era o grădină cu mulți vișini. În plus Heliade amintește și de participarea mea întâmplătoare la revoluția din 1989.


Aurel Vlaicu este numele unei străzi pe care locuiesc acum, în orașul Voluntari, și e și numele unei străzi în oraș, unde a locuit Ion Marin Sadoveanu, care a scris Sfârșit de veac în București. Acea stradă era relativ aproape de locuința mea din oraș. Când eram în clasa a 8-a am studiat Vlaicu Vodă pentru intrarea la liceu. Aurel Vlaicu a murit prin cădere în munți – eu însămi am avut o nefericită tentativă de suicid prin defenestrare, soldată doar cu pierderea unui picior. Există și străzi cu numele Moldoveanu în mai multe orașe din țară. George Enescu e foarte aproape de mine prin preocupările mele, căci numai muzica clasică și postul și tăcerea mă ajută să îmi revin dacă mă simt rău. Grigorescu, aflat în seria de genii artistice de pe actualele bancnote, este pictorul meu român preferat și totodată copiat de o bătrână preoteasă, rudă prin alianță, care picta tablourile lui Grigorescu destul de realist. Eminescu e poetul ale cărui poezii mi s-au imprimat involuntar în memorie, fiind mai ușor de reținut cuvânt cu cuvânt datorită ritmului și rimelor. Totodată am domiciliul într-o proprietate personală în București, aproape de intersecția Moșilor – Eminescu. I.L. Caragiale e numele colegiului unde am fost profesoară. De Blaga mă leagă multe fire nevăzute, el a fost, într-o oarecare măsură, exact poetul cel mai asemănător cu anumite efluvii ale vieții mele sufletești ca întreg, deși mai aprope sau intimi pe moment, pentru detalii, îmi sunt Nichita Stănescu, Marin Sorescu (mai ales în timpul liceului) sau Ana Blandiana.


Când am împlinit 12 ani, darul primit de la nașii mei, oameni pe care îi prețuiam mult, fiindcă, în general, se purtau bine cu mine în lumea mea mică și retrasă, a fost o carte cu poezii de Blaga – aceea cu zâmbetul protector al poetului răsfrânt în norii călători. În copilărie am mai avut cărțile mele de poezii și, spre deosebire de alți copii, îmi plăceau, la fel cum îmi plăceau descrierile de natură, visând să scriu și eu așa ceva în viață. Îmi plăcea în mod deosebit Magda Isanos, iar în copilărie îmi plăcuseră Arghezi și Topârceanu, unele poezii. La 12 ani poezia lui Blaga mi se părea puțin mai greu de înțeles. După 13 ani am început călătoria sau rătăcirea mea în oceanul romanelor clasice, bine cunoscute de toți oamenii educați și am mai lăsat deoparte lectura poetică, dar am început să scriu eu însămi poezii într-un caiet, pe parcursul liceului.


Poezia lui Blaga s-a impus în viața mea treptat drept ceva intim – foarte apropiat de sufletul meu fiindcă era apropiată de sufletul satului bunicilor. În primul rând din cauza lexicului utilizat, cuvintele care mi se lipiseră cald și emoțional în cămările inimii erau aceleași și în poezia lui Blaga – gruiul era o uliță mică în pantă imediat după colțul casei noastre, șipotul din sat era și pentru mine un eveniment central cu încărcătură simbolică și afectivă puternică. Stupina era un loc sub un șopron, unde nu erau stupi. Rând pe rând, aproape toate cuvintele-mărgăritare ale lui Blaga apăreau ca fiind și pietre de hotar în experiența mea personală, mai ales rurală.


Ulterior am trăit în București, dar am mers la Sibiu în vizită de mai multe ori, unde a locuit și Blaga. Am locuit un an la Cluj. Am fost angajată un an ca bibliotecară. Am fost profesoară, am scris poezii, am tradus propriile mele poezii. Am fost puternic atrasă de filozofie. Toate acestea au fost asemănări cu viața poetului. În plus, diverse teme sau motive din poemele sale au fost foarte aproape de propria mea experiență poetică, de modul meu natural de a simți lumea și de a trăi o stare de emoție sau meditație. Totuși există o mare diferență – Blaga este în mod declarat poetul nuanțelor de lumină delicate și blânde, a luminii lunii, a tainei – prin care se apropie de romantism – iar eu am fost mereu o personalitate solară, îndrăgostită de lumina zilei. Totuși, unele poezii ale lui Blaga emană o forță vitală năvalnică, care nu îmi este proprie.

Publicat de

cristinamonicamoldoveanu

Născută în București, în 1971. Temporar, poetizez sau chiar scriu poezii. Temporar, am tradus propriile mele poeme în engleză. Mă găsiți mai ales pe Muzele Albe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.