Mere văratice


Bătrânul ridică din umeri așa precum coasta dealului înfoaie doi-trei meri și mărăcini. Plantația de iarbă mare și cu scai se întrerupe brusc unde se cască o râpă, asemenea unor buze deschise puțin, din întâmplare. Dealul vorbește, dealul respiră. Plimbându-mă pe lîngă casă, mă simt ca un fel de pioneză ce nu-și află locul într-un sertar, mă simt excendentară, substanță gânditoare străină de loc. Ierburi și crengi uscate închipuie o grămadă de oseminte, pământul vorbește și ne cheamă prin furtuni și excretă iubire și fericire ori tristețe prin culoarea florilor și fluturilor pe care îi aruncă în lumină.


Consider că orice mare fericire este panteistă – reverberează și transmite energie pretutindeni. Peisajul nu este mort și fără semnificație. Peisajul se întrepătrunde cu viața oamenilor. Bătrânul acela țăran e bunicul meu, un om cu casă veche și acareturi în sat, cu un nuc bătrân între pietrele din curte, unde tropăie un cal mare de culoarea ciocolatei. Fiind sat vechi, totul e magic, totul e poveste. Pierzându-l pe bunic, care a trecut în altă ordine a firii, am pierdut pașaportul pentru șederea în acel sat care mă apropia de pământ și de cer, unde nu mai avea rost să merg.
Poate de aceea am participat la concursul literar cu numele poetului Blaga Lucian, născut într-un loc în care toate erau asemenea satului meu – o casă similară, o curte similară, un nuc cum avusesem și eu în copilărie, o poveste poate și ea asemănătoare. Poetul Blaga a trăit aproape de Sebeș, oraș cu numele legat de cuvântul Bach, ce însemană pârâu în germană, Sebeș e legat de denumirea Pârâul Morii în maghiară. Bach este menționat de poet în cartea sa Luntrea lui Caron, apărută postum, unde el menționează că Bach înseamnă pârâu și Bachlein pârâiaș. Blaga recunoștea virtuțile și frumusețea muzicii lui Bach, dar probabil că acest lucru și mai ales mențiunea etimologică din roman se datorează denumirii orașului unde el a făcut școala, Sebeș. Întotdeauna semnele lingvistice de acest gen nu înșeală, fiindcă cuvântul este pretutindeni și cu toții suntem creaturi supuse ordinii cuvintelor.


Ceea ce îmi amintește de numeroasele intersecții dintre tezaurul lingvistic din satul bunicului meu și cel din poezia lui Blaga. Aceeași tendință de îndulcire a substantivului cu sufixul -iște – miriște, făuriște ș.a. Același gen de inovații lingvistice, gen dodoloț, aceleași vorbe de zi cu zi – regionalisme și arhaisme care îmi luminau copilăria, țesând asupra mea o vrajă ca pâlpâirea slabă a focului pe pereți, pe cât de slabă, pe atât de rezistentă și irezistibilă – copchilă, crumpene, privar, celar, grui, brotin, chimniță, chiper, lemnușe, noor, corfiță, stupină și multe altele, printre care am găsit și o parte din vorbele adunate în poemele lui Blaga.


Cuvântul ar forța și valoarea duhului nemuritor și, în afară de vorbe asemenea celor de pe cărările poetului, am mai găsit că și portul popular era și el asemănător, în ciuda distanței dintre Alba Iulia și Făgăraș. Și azi păstrez un costum popular autentic, vechi, de la bunica, care și azi îmi trezește amintiri din copilărie, dar și amintirea zilei în care au dus-o la cimitir pe bunica, purtând costumul asemenea celui cu care fusese mireasă.

Publicat de

cristinamonicamoldoveanu

Născută în București, în 1971. Temporar, poetizez sau chiar scriu poezii. Temporar, am tradus propriile mele poeme în engleză. Mă găsiți mai ales pe Muzele Albe.

2 gânduri despre „Mere văratice”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.