Moara cu vorbe (2)

O altă particularitate fonetică interesantă în satul bunicilor și în împrejurimi, (nu doar în familia mea) în afara transformărilor suferite de sunetele F inițial în H sau V inițial în H gutural și de transformarea lui pi și pe în chi și che, sau a lui bi în ghi, ca în verbul a îmbia care devenea înghia, sau bine care devenea ghine, sunetul mi la începutul cuvintelor era îndulcit și transformat în nghi, cu n prelungit, lung și rostit ușor, neaccentuat, pe care îl voi nota cu N spaniol ñ, deci ñghi, foarte moale.
Așadar vom avea în loc de minune, mică, mieluță – ñghinune, ñghică, ñghieluță, ñghire, ñghireasă etc. Dar : ghiersul privighetorii, cu ghi obișnuit. Nu știu ce alte limbi mai folosesc acest sistem fonetic.
În ”dulcele” grai al bunicilor se spunea deci:

Copchila luʼ Ňghiclăuș e ñghicuță. Daʼ mere sîngură pe chicioare. O fo’ cu ñghieluța la păscut și plîngea ñghinune mare: geaba i-o zîs tătîne-su să tacă. Ea n-are nicio Hină, e copchil. No hai să gustăm o țîrʼ de Hin de-al nou. Ghine c-o stat ploaia.

Cuvântul țîră, considerat a fi de etimologie necunoscută odinioară, este trecut a fi de origine albaneză în dicționare mai noi, cum s-a întâmplat recent cu multe alte cuvinte din dicționar.

Anunțuri

TEST: Poeți francezi din prima jumătate a secolului douăzeci

1. A publicat colecția de poezii Facile inspirat de cea de-a doua soție, Nusch. Ca și prietenul său, Picasso, a fost impresionat de distrugerea orașului spaniol Guernica în timpul celui de-al doilea război mondial, scriind poemul Victoria de la Guernica. Un alt binecunoscut poem, Libertate, publicat în 1942, a fost parașutat de RAF în teritoriile ocupate.

a. Paul Éluard

b. Louis Aragon

c. Jules Supervielle

d. Pierre Reverdy

2.  André Breton a publicat două manifeste suprarealiste, în 1924 și în 1929. Poeții suprarealiști agreau următoarele, cu excepția :

a. Asociații libere

b. Controlul voluntar al gîndurilor

c. Transcrierea viselor

d. Scrisul sub hipnoză

3. Născut la Roma în 1880, a obținut cetățenia franceză cu doi ani înainte de a muri. Este autorul poemului Podul Mirabeau, inclus în volumul Alcooluri și al multor poezii inspirate de primul război mondial.

a. Paul Valéry

b. Blaise Cendrars

c. Guillaume Apollinaire

d. Louis Aragon

4. Cunoscut pentru poemul Cimitirul marin, Valéry a scris numeroase eseuri literare sau filozofice și și-a ilustrat scrierile cu propriile desene. Care dintre următoarele afirmații despre el e falsă ?

a. A devenit membru al Academiei Franceze

b. A fost inspirat de cultura antichității

c. A fost ostil mișcării suprarealiste

d. A fost de acord cu teoria psihanalitică

5. A studiat medicina, a luptat în ambele războaie mondiale și a fost decorat în ambele. A fost inspirat de puternicul său atașament pentru soția sa, Elsa Triolet, al cărei nume apare în tilurile alese pentru culegerea de poeme Ochii Elsei și pentru romanul Nebun după Elsa. A fost poet, romancier și jurnalist.

a. Jules Supervielle

b. Louis Aragon

c. Jacques Prévert

d. Guillaume Apollinaire

6. Autorul poemului în proză Jacquemart et Julia, el este un poet al revoltei și refuzului. Se desparte de principiille suprarealismului, devine membru al Rezistenței, refuză onoruri publice. Datorită temperamentului său coleric, el distruge în 1986, cu doi ani înaintea morții sale, muzeul care îi era dedicat.

a. Paul Valéry

b. René Char

c. Guillaume Apollinaire

d. Jules Supervielle

7. A dezvoltat scrisul automat sub hipnoză. Ca și alți poeți din prima jumătate a secolului douăzeci, a fost implicat în ambele războaie. A aderat la Rezistență, dar a fost capturat și a murit într-un lagăr din Cehoslovacia în 1945.

a. Guillaume Apollinaire

b. Jacques Prévert

c. Paul Valéry

d. Robert Desnos

8. Născut în 1900, a publicat prima sa carte de poezii, Paroles, în 1946. Aceste poeme au avut un mare succes la public, neobișnuit pentru o carte de poezii. Erau poezii scrise într-un stil simplu și familiar, uneori combinat cu umorul negru.

a. Saint-John Perse

b. Jacques Prévert

c. Paul Éluard

d. Louis Aragon

9. Este autorul poemului Tînăra Parcă, cu 500 de versuri alexandrine.

a. Guillaume Apollinare

b. Paul Éluard

c. René Char

d. Paul Valéry

10. Îmbrățișînd o carieră diplomatică, acest poet s-a exilat în SUA în timpul perioadei de ocupație. Poeziile sale au devenit mai apreciate după publicarea volumului Amers în 1957. A obținut premiul Nobel pentru literatură în 1960.

a. René Char

b. Saint-John Perse

c. Jacques Prévert

d. Louis Aragon

 

Răspunsuri

 

Moara cu vorbe (1)

Ori unele dintre cuvintele maghiare s-au format în matca transilvană, ori invers. Eu nu știu maghiară, dar am copilărit – o parte din copilărie – într-un sat vechi din Țara Făgărașului, unde, de-a lungul anilor, am găsit interesante variații fonetice față de regionalismele din dicționar. De exemplu Ful inițial din cuvinte precum fier sau fin sau fierăstău sau fie devenea H cu pronunție normală, ca și în hurduzău de exemplu, deci hier (metal), hin (rudă), hierăstău, hie (verbul  a fi),  dar pentru V inițial din vie (viticol sau verbul a veni sau adjectiv) sau vier (porc) sau vis, sau vină și altele de folosea un alt fel de H, adică un sunet între v și h, aspru, gutural, care nu știu în ce alte limbi e folosit: Hie, Hier, Hisat, Hină.  Deci se spunea: ”hir-ar să hie hinul X că n-o să Hie la Hie; hina n-are nicio Hină”. (H mare pentru sunet gutural) Mi s-a părut un amănunt interesant, de aceea l-am notat aici, poate cineva știe să mă lămurească mai bine într-o zi.

Sufixul –ău este considerat peiorativ și augmentativ (ca în lingău, fătălău), dar eu cred că acolo, în evoluția limbii, nu avea acest rost. Era un sufix neutru, provenind de la finalul unor cuvinte în limba maghiară, ca și fűrésztő pentru fierăstrău, acel ”o” unguresc final care nu putea fi pronunțat ca atare, ori, cum am mai spus, unele cuvinte se formau în maghiară din limba neaoșă. Acolo, și în cărți ale lui Slavici de exemplu, am descoperit mai multe cuvinte asemănătoare cu maghiara și care se terminau cu ău, precum sămădău, hurduzău, făgădău, hârdău, hierăstău (în loc de fierăstrău), ilău sau ileu mai degrabă, care toate au corespondent asemănător în maghiară. Ar mai fi similar lepedeu, tot din maghiară și chindeu la fel. Ceahlău ar proveni tot din maghiară, prin același fenomen. Buzău nu știu. Dar popândău de exemplu are etimologie necunoscută în DEX! Oricum în DEX lista cuvintelor cu etimologie așa-zis necunoscută e foarte mare. În aceeași zonă, ăul final era așa de molipsitor, încât se spunea Dumnezău. Cât despre legătura dintre fereastră și fierăstrău, eu cred că ea nu există etimologic decât foarte de departe și fără importanță, prin multe cotituri. Acolo se spunea fereastă, ferești, deci originea era latină, ca și pentru cuvântul german Fenster, din câte se spune. Cât despre flăcău, acolo nu exista, era doar ficior ca sinonim. Dar, ceea ce mă frământă pe mine e cuvîntul părău cu dimintuivul părăuțe, ambele erau mult folosite acolo. Nu există cuvinte similare în maghiară, eu adică nu am găsit pe internet.

Desigur, în zona aceea erau numeroase alte punți lingvistice între maghiară și româna din acea zonă – cum ar fi acăț, cucuruz, dărab, crumpene și altele pe care nu le mai țin minte și care nu se terminau cu ău. În ce privește cuvintele legate de ce e sacru la biserică, ele apar în dicționar din slava veche, ceea ce e logic, cum ar fi progadie, coșciug (în loc de sicriu, care există și în maghiară asemănător), țârcovnic, blid, slujbă și cred eu că și chita pe care o mâncam când aveam în loc de mămăligă. Dar cum pi devenea chi acolo și pe devenea che, printr-o altă variație fonetică, nu știu de ce – ca pentru chicior, copchil, chept, strochit, chiper, etc. – poate totuși chita era originar, tot legat oarecum de religie, din greacă (pita) Nu știu sigur despre chită. Tot acolo, bi-ul devenea uneori ghi, ca în înălghit de exemplu. Mămăliga e mai clar – e scris că există, ca cuvânt, în majoritatea dialectelor balcanice, inclusiv în maghiară, acesta fiind probabil un cuvânt ”împrumutat” de unguri și din sau și prin limba română. Nu știu dacă mai e în uz. Etimologia e o știință, dar fără considerarea istoriei locale, interdependențelor administrativă și religioasă etc. nu înseamnă nimic.

Pistornic

OLYMPUS DIGITAL CAMERAIMG_2698

Mereu am fost îndrăgostită de obiceiuri vechi. Pînă cînd voi traduce acest text cam vechi al meu în engleză, cel de mai jos, probabil cu multe greșeli, vă las să priviți pozele mele cu pecetarul meu vechi din 1888, din satul bunicilor din sudul Transilvaniei. Inițialele de pe pistornicul meu, scrise în oglindă pentru a putea fi amprentate,  sunt IS – HS – NI – CA, ceea ce pare a însemna victoria lui Iisus Hristos.

I was always in love with traditions in my country, especially traditions related to old Orthodox rituals or those regarding the village life. I spent a part of my childhood in a small village located in the middle of Romania, in southern Transylvania.
It happens that I am in the possession of an old special wooden seal (the oldest object in my house), which I cherished with all my heart. It is dated 1888 and it was used for stamping the sacramental bread (prosphora) before baking it for being used for the Eucharist. The initials stamped are hard to be deciphered but according to an Orthodox site they are IIS-HRI-NI-KA, what means Jesus Christ Wins. It is been said that prosphora symbolizes the world (usually they are small round slices of bread), but its form differs throughout the Orthodox world. It means sacrifice, offering, symbolizing the sacrifice of Christ, the two natures of the Redeemer (being sometimes baked in two layers) or the Multiplication of Bread also known as the „miracle of the five loaves and two fish” among other things.
You can find explanations in Wikipedia.
In my village and in other villages too, bread is offered as a special handout in funeral ceremonies, at the cemetery gate, along with a candle. I still remember my life as a child there when I went to funerals and I was impressed by the slightly sweet taste of that special bread (that one made in bakeries), maybe one of the most memorable and pleasant tastes in my life. The explanation may be the fact that I was under the influence of the solemn and special ceremony marking those sad events and I was still very young. There, life was quiet and pure and those who passed their final gate went into the old cemetery earth, located on a hillock, on an upper level than the village houses, where ancient crosses blend with wild grasses and a few tall fir trees stay like guardian angels.
I was sad to see my old relatives parting from this world and I will tell you what said one of my great aunts, who died aged 92. „It is hard when you are old but one must take the gift of life as long God grants it. And I think that anyway it is better to stay on the floor level than in the basement.” (She had her favorite words and jokes).
So meanwhile I am still looking at my special seal (pistornic in Romanian), thinking that many things survive for a long, long time on this Earth. This is why our short lives should be filled with joy and peace altogether, this is the only offer that was made for our lifetime, to cherish and respect life in all its forms.

d-ale porcului, întru amintire

Deși au trecut mulți ani de atunci și acum nu mai e sezonul, îmi amintesc cum tăiam porcul la țară și bunica făcea de-ale porcului – răci, cîltaboși de verze și cîltaboși de ficat, jumeri, tocana porcului, carne la oală în untură care ținea luni de zile în celar – o încăpere mai rece (la garniță cum se zice la supermarket, acolo nu se zicea așa), mulți cârnați, tot la oală cu untură și bunicu punea la afumătoare peciile și slana o săra bine și o presăra cu boia dulce…iată cum viitorul meu ca om cu steatoză/ciroză era pregătit sau imunizat poate, de ce nu? – în avans…eu gustam rar câte-o jumară mai slabă și puțin cîltaboș de ficat, că de verze…ajutam doar la tocat măruntaiele și la spălat mațele. Am scris acest text pentru amintirea regionalismelor, care mie nu mi se par caraghioase.

Mâna computerului

De câtva timp, citind eu diverse traduceri ale unor opere în proză a unor diverși autori, traduși în parte în limba română, în special opere în proză, fiindcă poezia este un altfel de gen, am remarcat o aplatizare a stilurilor autorilor, pe care am pus-o pe seama ”spiritului timpului”. Azi însă, mă pocnește o Idee, de parcă am fost oarbă până acum: Oare nu au fost operele respective traduse (o dată sau de mai multe ori) cu programe automate, computerizate (tot un fel de spirit al timpului) de traducere și/sau de corectură? Oare în felul acesta nu există riscul unei prea mari aplatizări, care nivelează diferențe stilistice, astfel încât să nu mai citim literatură adevărată, cum era în copilăria mea, ci culegere de rețete, care s-ar potrivi mai bine stilului administrativ-juridic de exemplu, unde toate trebuie oricum să fie la fel? Ori m-am înșelat eu? Și dacă ar dispărea literatura, ar fi benefic oare?

Zăpezi…

îmi aminteam cum am crescut – poate cei tineri nu mă înțeleg – erau ierni adevărate, luminoase și mari și liniștea era adevărată și zăpezile și ele…apoi am venit în orașul cel mare acum vreo 33 de ani…și de atunci toată vînzoleala lumii m-a luat pe sus ca o viitură și iernile au fost mereu cu agitație socială, așa cum era scris (și este încă poate) că iarna crește mercurul pe scara mișcărilor sociale … continui să cred că acele ierni se vor întoarce, fiindcă există niște cicluri mari în natură și fiindcă oamenii sînt doar o părticică… ori poate ele sînt prezente într-o lume a basmului undeva, pentru copii cuminți și zîne bune… așa se cuvine, așa e frumos, faptul că solstițiul de iarnă ne cuminecă într-un anume fel e spre cinstea și evoluția speciei umane, din perspectiva limitată a unei femei septentrionale

Manic Monday

Mă întreb unde au dispărut sau unde s-au ascuns jocurile de spart capul cu ele. Jocurile logice cu bună tradiție. Desigur mai există revista Rebus, dar parcă mai timidă și mai prost finanțată ca în alte vremuri. Oamenii au început să se joace mai mult pe calculator, veți răspunde. Brain-teasere din vechea generație nu prea mai găsesc nici pe internet. Oricum, nu gratuite. Fiind luni, m-am găndit să încep o serie de jocuri logice de luni. Le voi găsi eu cumva, prin cărți, pe internet, și vi le voi servi proaspete, în caz că veți fi interesați/interesate. Dacă nu, nu e bai. Dacă știți un site bun, poate mi-l recomandați.

Pentru început o problemă simplă, deși caraghioasă în aparență.
Prin luna septembrie am vizitat Sibiul, oraș frumos cu centru vechi medieval. De atunci mă frămîntă o întrebare: oare dacă merg iarna acolo, prin ianuarie, cînd sînt turiști mai puțini, voi găsi două persoane care să aibă același număr de fire de păr pe cap la un moment dat? Presupunem că ei, fiind oameni cu suflet bun, vor accepta să participe la ancheta mea și voi putea verifica. Dar la Neptun?

Și – o problemă mai dificilă. Cunosc răspunsul, dar nu și rezolvarea, nu știu dacă există cineva în stare și dornic să mă dumirească. Eu stau cam prost cu banii și am acum exact 300 de lei. Cum aș putea face să împart acești bani (banca îmi poate oferi orice bancnote la schimb, de la 1 la 200 lei) în grămejoare separate, sigilate – adică în multe fișicuri sau pușculițe – de unde eu să pot plăti orice obiect cu valoare cuprinsă între 1 și 300 de lei. Mai exact spus – dacă vreau să plătesc 12 lei, aș putea plăti cu o grămadă de 8 lei plus una de 4 lei. Grămejoarele nu pot fi descompletate, adică nu am voie să plătesc 12 lei din grămada de 32 de lei, etc. Veți spune – e foarte simplu: numărăm de la unu la 300 și împărțim banii. Eu întreb dacă puteți găsi o metodă mai simplă, că eu nu știu.

Dacă vă tentează una sau ambele probleme, puteți răspunde în comentarii.

Bonus: Ghiciți cine a spus

Nu trebuie să disperăm în niciun joc, cît timp încă nu este pierdut.

  1. Un matematician
  2. Un filozof
  3. Un romancier
  4. Un om politic