Răsai tu, lună

Un mare artist a pictat astă seară (acum cîteva ore) un peisaj cu lună miraculos. Nu mă puteam dezlipi de geam – după ploaia mare a fost nor albastru – negru ca o pădure peste zare și în pădure era un luminiș roșiatic, ca un foc mocnit, creînd dumbrăvi abia ghicite între coroanele desenate de nori – ca și cum era o lume acolo sau un palat, sau un foc de tabără frumos. Deasupra norului – pădure, deasupra focului roșiatic al lunii răsărind, era un alt nor mai mic, care apărea poleit, ca un castel inaccesibil lumii din pădurea de de jos, care era deasupra orașului în penumbră. Aparatul meu foto slab nu mi-a permis să păstrez o amintire, dar pentru o vreme voi ține minte sublima imagine.

Reclame

Buchetul de flori

Sunt curioasă de un singur lucru – cînd a scris Ana Blandiana acest text? Trăim cu toții în aceeași matrice stilistică, cum spunea Blaga. Eu, fiind copil, trăiam în aceeași matrice stilistică cu poeta mai sus amintită. Acest lucru ne-a influențat pe amîndouă. În mod aproape cert că nu mi-a spus nimic profesoara de geografie, învățătoarea sau profesorul de desen, de fapt eram, cred, în clasele primare. Poate era vreun desen pe holurile școlii, nu știu.Textul Anei Blandiana nu cred că era în anii 70 în manuale școlare, dar nu mai țin minte precis. Am observat în fața casei, în curtea unde creșteam, cimentul spart și golul din trotuar era aproape aidoma hărții României. Știu sigur că am comparat acel pămînt gol cu harta țării și le-am spus unchiului și mătușii. El a rămas mai mult pe gînduri, părea descumpănit, iar ea a ripostat că seamănă mai mult cu România împreună cu Basarabia, dar eu nu am înțeles, fiindcă la școală nu învățam așa ceva. Pe dentistul meu îl chema Basarab, adesea ajungeam în gara Basarab, învățam despre Neagoe Basarab, dar nu auzisem de Basarabia și încă nu înțelegeam funcția de conectivitate a Logosului în general. Vecinii noștri, mi s-a spus mai tîrziu, erau basarabeni și acum mama s-a mutat în casa lor, casa veche au vîndut-o, fiindcă avea teren foarte mult și nu putea fi locuită. Mai știu sigur că eu însămi am comparat harta țării cu un buchet cu flori în glastră, dar nu pot fi absolut sigură dacă nu citisem pe fugă sau nu auzisem pe fugă așa ceva. Oricum, am fost influențată de aceeași matrice stilistică și, poate, indirect, de Ana Blandiana, care a devenit în liceu una dintre poetele mele preferate. O citeam și o recitam la un micuț microfon, mai am și acum înregistrarea. Oare când a fost publicat textul prima oară?

https://forum.didactic.ro/buchetul-de-flori-ana-blandiana-t23943.html#p217642

Am primit, din partea unei persoane binevoitoare, răspunsul că textul Anei Blandiana exista în anii 70 în manualul pentru clasa a IV-a. Oricum nu eram sigură, dar acum parcă îmi amintesc – asta explică de ce am reușit atunci să observ forma aceea de pămînt cu atîta ușurință, s-o identific. Mă miră puțin ce elaborate erau textele pentru cei de 9-10 ani. Oricum, frumos. Un alt aspect tot la fel de interesant e că ieri, după-masa, am privit cerul pe stradă – înspre asfințit era un singur loc gol – și ce credeți? Un nor cu nimb auriu semăna cu harta României, nu perfect, dar era oricum. Abia după aceea am găsit această postare aici (o postare pe facebook despre textul Anei Blandiana). Mereu mi se întîmplă la fel, de pildă azi-noapte nu am dormit și, ca mereu cînd nu dorm, pasărea ”mea” (una sau alta din cîrdurile din zonă) stă cocoțată exact pe colțul blocului care se vede de la fereastra mea. Există niște obișnuințe ale lucrurilor, niște forme în care ele toate se așează și făpturile necuvîntătoare asemenea – precum harta aceea în copilăria mea, precum pasărea dimineții etc. Și formele acestea desigur depind de Dumnezeu sau orice altceva înțelegeți prin lumea în Sine, spirit etc.

……………
Fără vreo legătură directă cu cele de mai sus, ieri mă gîndeam din nou la glossa lui Eminescu. Întrutotul de acord cu versul – tu rămîi la toate rece -, dar, oare e bine spus ”privitor ca la teatru tu în lume…”? Răceala emoțională și afectivă, oricîtă cerneală a curs împotriva ei, este benefică și vitală chiar. Este sursa armoniei și echilibrului. Iubirea, în sens superior, nu animalic sau pasional, provine tot din spirit rece. Înseamnă acceptare senină și lumină. Numai fiind reci putem interveni eficient pentru o cauză dreaptă sau ceva bun și eu cred (încă): omul e bine să nu fie pasiv ca la teatru în viață, indiferent la bine și rău – nici zeii nu sînt așa în povești – dar stoic și spectator rece, da, poate fi. Știu că și actorii sînt reci, dar în ”rîndul” lumii mai sînt și lucruri care contează. Și-apoi, diferența dintre actori și spectatori e mică adesea. Și unii și alții sînt sinceri de fapt. Cel mai bun actor e poate cel mai bun spectator și reciproc.

coadă de păsări

Să vă spun o pățanie. Îmi luam micul-dejun pe o bancă în spatele blocului – singură-singurea și apoi vin niște vrăbii – și le dau ce pot eu din ale gurii. Buun, nimic fantastic. Dar apoi vin niște porumbei și vrăbiile pleacă aproape toate…ce să fac? Le dau și hulubilor cîte ceva. Buun, încă nu e interesant. Dar fîl-fîl, pleacă porumbeii și vine în schimbul trei domnul sau doamna cioară grivă. Singură. Mai scormonesc și îi dau și ei ceva. Apoi rămîn singură. Morala? Sînt păsările mai deștepte ca oamenii?

tenor

 

Moștenire armenească (textul meu în engleză)

Armenia is today a small country located South of the Caucasus Mountains, where Europe, Asia, and Asia Minor meet. There is ongoing debate whether Armenia is a European or an Asian country. Its sacred mountain, though partly a Turkish territory, is Mount Ararat, the National symbol of Armenia, a mountain that is mentioned in all three Abrahamic religions as the place where Noah’s Ark landed, after journeying for many days after the Biblical flood catastrophe.

Nowadays Armenians have a strong diaspora, which exceeds in number the population living in the Armenian Republic, just like the Jewish diaspora is more numerous than its homeland people. This happened to both people partly because of their turbulent history. Alike Jews, Armenians have a long historical tradition rooted in prehistoric times and they preserved their cultural and linguistic identity in times of exile or occupation.

Once a province of the Roman Empire, Armenia was the first country to adopt Christianity as a state religion, in 301 AD. This Armenian Apostolic Church still exists, separated from both the Eastern Orthodox Church and the Catholic Church. Later on, Armenian culture was influenced by Christianity (by the Byzantine Empire, by the Crusade States in the High Middle Ages) and by Ottoman Turks.

Different historical factors allowed the creation of a specific Armenian church architectural style, the same that happened with the Venetian specific Gothic style, because of the local history of trade and other exchanges with different cultures. A clear distinctive Armenian feature is the use of figurative relief stone carvings as an intrinsic part of Church architecture. These delicate and rich in detail carvings are characteristic for memorial or funerary stelae or crosses typically carved in stone and are called Khachkars. There are some similarities with Celtic art objects, a fact that can launch the hypothesis of the cultural hybridization possible because of the Early Middle Ages migrations and major trade routes between East and West, like the Silk Road. The typical ringed high Celtic crosses appear in the 9th century, while the first Khachkars are known to be dated back to the 9th century too. The Khachkars art reached a peak in the 12th and 13th centuries. It is very likely that these intricate motifs carved for very rich ornate memorials bear the influence of Muslim elaborate carvings in palaces or mosques. Below, you can see the famous Kachkar at Goshavank, an Armenian monastery built in the 12th-13th centuries.

603px-Khatchkar_at_Goshavank_Monastery_in_Armenia
By Inna – originally posted to Flickr as 2009.03.08–10.23.43, CC BY 2.0,

The art of Khachkars is still blooming. Many carved memorials commemorate today the Armenian genocide that happened in 1915. The same purpose is assessed to recent crosses like this one, found in front of the Armenian Church in Bucharest, located in the Armenian Quarter, near the place where I live (my picture):

1

Another interesting feature is the carving of the symbol of the tree of life, another symbol also found in Celtic artistic representations, known as the Celtic tree of life – a symbol that was adopted from the Norse people, where it was called Yggdrasil. But this archetype of the sacred tree is widely spread in religious and mythological thought. The tree of life is a very common motif in the art of ancient Near East and the Mediterranean world. Below, one of its depictions in carving, at the Armenian church in Bucharest, built in 1911-1915 (my picture):

2

I have to add that I found different versions for the widespread symbol of the tree of life, including carpets from the Near/Middle East regions or as far as India that are claimed to represent the tree of life. Maybe more, but my study was not in depth. There is symmetry and sometimes confronting animals or other creatures like in my example above.

Armenian churches have pointed domes, tall and narrow windows, frescoes and carvings, sculptural decorations of the exterior walls. The Armenian Etchmiadzin Cathedral, known as the Holy Mother of God Church is said to be the oldest cathedral in the world, the oldest state-built church in the world. It was founded in the early 4th century and it is an emblem of the Armenian architecture.

This monument of early Armenian architecture, renovated and enriched throughout the centuries, was a model for other Armenian religious buildings and influenced European architecture. Once again, the Armenian church in Bucharest resembles the Etchmiadzin Cathedral, without being a copy of it.

Etchmiadzin Cathedral:
640px-Էջմիածնի_Մայր_Տաճար
By Areg Amirkhanian – Own work, CC BY-SA 3.0,

Bucharest’s Armenian Church (my picture):
3

Armenian churches show beautiful, specific bell towers and domes.

Note:
And if you ask yourself why did I pick this topic – I shall answer that I live in Bucharest close to the Armenian Church and to Armenian and Jewish ”quarters”, maybe obsolete terms now compared to other times, and I wrote this for an online course that I took, and an odd thing is that the Armenian Church in Bucharest, the old one, was commisioned on the date of my birth, 16th of February, plus this new one was founded on the 24th of July, a day to remember as being my name’s saint day – Saint Christina – both for Catholic and for Orthodox Churches. Moreover, the grandma who raised me spent much of her life near the church, exactly in front of it, where she had a workshop, together with my grandpa who died when I was 4 years of age:

IMG_1031

asociații libere

fii serioasă femeie, îmi spui tu,
ai aproape cincizeci de ani, prin urmare toate paginile tale
sunt tocite ca singura carte de povești a unui copil singur
oriunde te învârți tot în cerc ești,
stele pe cer, stele de mare, stele de artificii etc.
dacă spui cifra cinci dai peste numărul tău de la ușă,
colțurile stelelor din copilărie, degetele mâinii tale drepte,
poate și stângi, și tot ce mai poți dori, pentagonul și colțurile
coroniței de gală, numărul actelor din Hernani și alte piese,
apoi dai peste Henric al V-lea, cerneala și stiloul Hero de demult,
muzicuța Hero a bunicului tău paralizat, dar…
tu ai cutie craniană și stai cuminte înăuntru,
ca într-o colivie, mulțumește-i domnului că ești femeie…
bine, mă bucur de cunoștință, domnule bărbat, spun eu,
într-adevăr e tare greu să pierzi ceva pe lumea asta,
chiar și o amintire.

Moara cu vorbe (2)

O altă particularitate fonetică interesantă în satul bunicilor și în împrejurimi, (nu doar în familia mea) în afara transformărilor suferite de sunetele F inițial în H sau V inițial în H gutural și de transformarea lui pi și pe în chi și che, sau a lui bi în ghi, ca în verbul a îmbia care devenea înghia, sau bine care devenea ghine, sunetul mi la începutul cuvintelor era îndulcit și transformat în nghi, cu n prelungit, lung și rostit ușor, neaccentuat, pe care îl voi nota cu N spaniol ñ, deci ñghi, foarte moale.
Așadar vom avea în loc de minune, mică, mieluță – ñghinune, ñghică, ñghieluță, ñghire, ñghireasă etc. Dar : ghiersul privighetorii, cu ghi obișnuit. Nu știu ce alte limbi mai folosesc acest sistem fonetic.
În ”dulcele” grai al bunicilor se spunea deci:

Copchila luʼ Ňghiclăuș e ñghicuță. Daʼ mere sîngură pe chicioare. O fo’ cu ñghieluța la păscut și plîngea ñghinune mare: geaba i-o zîs tătîne-su să tacă. Ea n-are nicio Hină, e copchil. No hai să gustăm o țîrʼ de Hin de-al nou. Ghine c-o stat ploaia.

Cuvântul țîră, considerat a fi de etimologie necunoscută odinioară, este trecut a fi de origine albaneză în dicționare mai noi, cum s-a întâmplat recent cu multe alte cuvinte din dicționar.

TEST: Poeți francezi din prima jumătate a secolului douăzeci

1. A publicat colecția de poezii Facile inspirat de cea de-a doua soție, Nusch. Ca și prietenul său, Picasso, a fost impresionat de distrugerea orașului spaniol Guernica în timpul celui de-al doilea război mondial, scriind poemul Victoria de la Guernica. Un alt binecunoscut poem, Libertate, publicat în 1942, a fost parașutat de RAF în teritoriile ocupate.

a. Paul Éluard

b. Louis Aragon

c. Jules Supervielle

d. Pierre Reverdy

2.  André Breton a publicat două manifeste suprarealiste, în 1924 și în 1929. Poeții suprarealiști agreau următoarele, cu excepția :

a. Asociații libere

b. Controlul voluntar al gîndurilor

c. Transcrierea viselor

d. Scrisul sub hipnoză

3. Născut la Roma în 1880, a obținut cetățenia franceză cu doi ani înainte de a muri. Este autorul poemului Podul Mirabeau, inclus în volumul Alcooluri și al multor poezii inspirate de primul război mondial.

a. Paul Valéry

b. Blaise Cendrars

c. Guillaume Apollinaire

d. Louis Aragon

4. Cunoscut pentru poemul Cimitirul marin, Valéry a scris numeroase eseuri literare sau filozofice și și-a ilustrat scrierile cu propriile desene. Care dintre următoarele afirmații despre el e falsă ?

a. A devenit membru al Academiei Franceze

b. A fost inspirat de cultura antichității

c. A fost ostil mișcării suprarealiste

d. A fost de acord cu teoria psihanalitică

5. A studiat medicina, a luptat în ambele războaie mondiale și a fost decorat în ambele. A fost inspirat de puternicul său atașament pentru soția sa, Elsa Triolet, al cărei nume apare în tilurile alese pentru culegerea de poeme Ochii Elsei și pentru romanul Nebun după Elsa. A fost poet, romancier și jurnalist.

a. Jules Supervielle

b. Louis Aragon

c. Jacques Prévert

d. Guillaume Apollinaire

6. Autorul poemului în proză Jacquemart et Julia, el este un poet al revoltei și refuzului. Se desparte de principiille suprarealismului, devine membru al Rezistenței, refuză onoruri publice. Datorită temperamentului său coleric, el distruge în 1986, cu doi ani înaintea morții sale, muzeul care îi era dedicat.

a. Paul Valéry

b. René Char

c. Guillaume Apollinaire

d. Jules Supervielle

7. A dezvoltat scrisul automat sub hipnoză. Ca și alți poeți din prima jumătate a secolului douăzeci, a fost implicat în ambele războaie. A aderat la Rezistență, dar a fost capturat și a murit într-un lagăr din Cehoslovacia în 1945.

a. Guillaume Apollinaire

b. Jacques Prévert

c. Paul Valéry

d. Robert Desnos

8. Născut în 1900, a publicat prima sa carte de poezii, Paroles, în 1946. Aceste poeme au avut un mare succes la public, neobișnuit pentru o carte de poezii. Erau poezii scrise într-un stil simplu și familiar, uneori combinat cu umorul negru.

a. Saint-John Perse

b. Jacques Prévert

c. Paul Éluard

d. Louis Aragon

9. Este autorul poemului Tînăra Parcă, cu 500 de versuri alexandrine.

a. Guillaume Apollinare

b. Paul Éluard

c. René Char

d. Paul Valéry

10. Îmbrățișînd o carieră diplomatică, acest poet s-a exilat în SUA în timpul perioadei de ocupație. Poeziile sale au devenit mai apreciate după publicarea volumului Amers în 1957. A obținut premiul Nobel pentru literatură în 1960.

a. René Char

b. Saint-John Perse

c. Jacques Prévert

d. Louis Aragon

 

Răspunsuri

 

Moara cu vorbe (1)

Ori unele dintre cuvintele maghiare s-au format în matca transilvană, ori invers. Eu nu știu maghiară, dar am copilărit – o parte din copilărie – într-un sat vechi din Țara Făgărașului, unde, de-a lungul anilor, am găsit interesante variații fonetice față de regionalismele din dicționar. De exemplu Ful inițial din cuvinte precum fier sau fin sau fierăstău sau fie devenea H cu pronunție normală, ca și în hurduzău de exemplu, deci hier (metal), hin (rudă), hierăstău, hie (verbul  a fi),  dar pentru V inițial din vie (viticol sau verbul a veni sau adjectiv) sau vier (porc) sau vis, sau vină și altele de folosea un alt fel de H, adică un sunet între v și h, aspru, gutural, care nu știu în ce alte limbi e folosit: Hie, Hier, Hisat, Hină.  Deci se spunea: ”hir-ar să hie hinul X că n-o să Hie la Hie; hina n-are nicio Hină”. (H mare pentru sunet gutural) Mi s-a părut un amănunt interesant, de aceea l-am notat aici, poate cineva știe să mă lămurească mai bine într-o zi.

Sufixul –ău este considerat peiorativ și augmentativ (ca în lingău, fătălău), dar eu cred că acolo, în evoluția limbii, nu avea acest rost. Era un sufix neutru, provenind de la finalul unor cuvinte în limba maghiară, ca și fűrésztő pentru fierăstrău, acel ”o” unguresc final care nu putea fi pronunțat ca atare, ori, cum am mai spus, unele cuvinte se formau în maghiară din limba neaoșă. Acolo, și în cărți ale lui Slavici de exemplu, am descoperit mai multe cuvinte asemănătoare cu maghiara și care se terminau cu ău, precum sămădău, hurduzău, făgădău, hârdău, hierăstău (în loc de fierăstrău), ilău sau ileu mai degrabă, care toate au corespondent asemănător în maghiară. Ar mai fi similar lepedeu, tot din maghiară și chindeu la fel. Ceahlău ar proveni tot din maghiară, prin același fenomen. Buzău nu știu. Dar popândău de exemplu are etimologie necunoscută în DEX! Oricum în DEX lista cuvintelor cu etimologie așa-zis necunoscută e foarte mare. În aceeași zonă, ăul final era așa de molipsitor, încât se spunea Dumnezău. Cât despre legătura dintre fereastră și fierăstrău, eu cred că ea nu există etimologic decât foarte de departe și fără importanță, prin multe cotituri. Acolo se spunea fereastă, ferești, deci originea era latină, ca și pentru cuvântul german Fenster, din câte se spune. Cât despre flăcău, acolo nu exista, era doar ficior ca sinonim. Dar, ceea ce mă frământă pe mine e cuvîntul părău cu dimintuivul părăuțe, ambele erau mult folosite acolo. Nu există cuvinte similare în maghiară, eu adică nu am găsit pe internet.

Desigur, în zona aceea erau numeroase alte punți lingvistice între maghiară și româna din acea zonă – cum ar fi acăț, cucuruz, dărab, crumpene și altele pe care nu le mai țin minte și care nu se terminau cu ău. În ce privește cuvintele legate de ce e sacru la biserică, ele apar în dicționar din slava veche, ceea ce e logic, cum ar fi progadie, coșciug (în loc de sicriu, care există și în maghiară asemănător), țârcovnic, blid, slujbă și cred eu că și chita pe care o mâncam când aveam în loc de mămăligă. Dar cum pi devenea chi acolo și pe devenea che, printr-o altă variație fonetică, nu știu de ce – ca pentru chicior, copchil, chept, strochit, chiper, etc. – poate totuși chita era originar, tot legat oarecum de religie, din greacă (pita) Nu știu sigur despre chită. Tot acolo, bi-ul devenea uneori ghi, ca în înălghit de exemplu. Mămăliga e mai clar – e scris că există, ca cuvânt, în majoritatea dialectelor balcanice, inclusiv în maghiară, acesta fiind probabil un cuvânt ”împrumutat” de unguri și din sau și prin limba română. Nu știu dacă mai e în uz. Etimologia e o știință, dar fără considerarea istoriei locale, interdependențelor administrativă și religioasă etc. nu înseamnă nimic.