vedem

auzim și vedem multe lucruri, fiindcă suntem oameni,
poate mai multe lucruri decât există sau decât sunt,
dacă știm să facem diferența dintre concepte,
ochii noștri văd cerul – doamne, cum o fi acela?
văd aerul, văd orizontul,
văd despărțirea dintre noi și iubirile noastre,
auzim că unii au plecat din viața noastră,
auzim de bine sau de rău,
vedem știri la milisecundă, vedem că trece timpul,
că omul de lângă noi e trist sau fericit,
sau că omul din noi e trist sau fericit

tu, Doamne, de câte ori ne-ai văzut și auzit pe noi
cu ochii goi și urechile asmuțite de liniște,
singuri și pribegi,
boțuri de humă cu suflete scheletice,
agățați de iluzii optice și emoții care ne retrogradează
la răsărit de eden?

fiindcă suntem oameni,
vedem cum cresc copacii drept și cum zvâcnește iarba
de fiecare dată când se naște soarele,
căutăm la microscop fosforescente lumi,
ce mai apoi se dovedesc a fi doar stele muribunde,
țâșnind ca niște artificii colorate dincolo de noi,
departe

Ego sum

dumneata ce hram porți?
care va să zică crezi că ești om
de ce nu crezi în Dumnezeu, dar crezi în tine?
oare aceasta înseamnă să fii om, să crezi ceva ce nu cunoști?
cum dovedești că tu ești om, dar că Dumnezeu nu există?

și de unde știu eu că nu ești robot?
de ce înoți în apă dacă nu ești pește?
de ce zbori dacă nu ești vultur?
ori unde-ți zboară mintea de te cațeri în vîrf de munte
fără să vrei să faci nimic acolo?
cumva crezi că om e să fii din toate cîte puțin?
că om înseamnă să fii ciudat, ca picat din lună?
cine ți-a dat pofte și sentimente?
ori poate viața altcuiva e menirea ta de slujitor,
să stai în umbra aceluia și să-ți aperi femeia și copiii

spui că îți plac mai mult fluturii, berzele, lupii și chiar și viermii,
că te încîntă mult iarba și florile adevărate,
mai mult decît cele artificiale, că simți ceva mai mult,
ceva ce numai tu simți și că te doare
cînd vezi că alt om suferă și plînge
și de aceea, neapărat de aceea, ești om
dar știi tu oare ce e artificial și ce e natural?
și oare nu pot exista roboți și pentru a studia
cromozomii firului de iarbă?

că roboții gîndesc la fel, așa crezi tu,
și față de cele vii
și față de cele moarte,
față de oameni și față de marele zid chinezesc,
piramidele egiptului, statuia libertații
și tot ceea ce ție îți place
că ei nu au sentimente și morală
mai mult decît poți tu avea, mai mult decît tu le poți împrumuta,
mai mult decît poți tu lega în funiile sufletului tău,
dar ție cine ți le-a dat, ești sigur că numai tu ești cel adevărat?
tu, care funcționezi ca un robot îngrijit de alți roboți,
roboți care îți umezesc și încălzesc aerul
atît cît să-ți amintești de briza mării din tinerețe,
tu, cu sentimentele selectate și accesate prin plăci neuromotorii,
prin forțe magnetice și electrozi care scriu prin mîna ta
ceea ce crezi tu că vrei,
ori chiar scriu direct ceea ce tu gîndești
dacă tu ai amorțit în degete,
roboți care nu pot trăi fără tine, fiindcă asta e menirea lor,
să-ți calce în umbră,
să se ghideze după pîlpîirea minții tale, după focul iubirilor tale,
să-ți măsoare hemoglobina și să-ți netezească fruntea
în timp ce tu, de fapt, nu ai putea să trăiești
nici măcar o noapte, singur, în mijlocul junglei,
cu o carte zdrențuită în buzunar,
tu, un robot al roboților

și de unde știu eu că nu ești Dumnezeu?
fiindcă mă cheamă om în dicționar, răspunzi tu,
logic

În plata Domnului

Solitudinea este un privilegiu pentru cei mulți și o binecuvîntare pentru cei puțini.

Cînd soarele apune sau răsare, păsările vin mai aproape de Dumnezeu. Cînd spiritul vorbește, păsările își rătăcesc glasul. Cînd Dumnezeu tace, copacii freamătă.

Cînd cucul cîntă, aripile lui Icar se frîng.

Așa precum există trandafirul alb, nu va exista niciodată trandafirul negru. Precum în cer – așa și pe pămînt.

Am înțeles că spiritul este hrana celor vii și celor moarte, și niciodată nu va fi în alt fel. Hrana trupească nu întărește trupul omului niciodată. Numai hrana spirituală e rezervată omului în lume, chiar dacă mulți cîrtesc. Dumnezeu, fiind și viață și moarte, e asemenea oamenilor și se hrănește tot din spirit – vreme de o veșnicie omenească. Dumnezeu există în lume fiindcă e asemenea tuturor oamenilor, fiindcă și omul e după chipul și asemănarea lui. Dumnezeu este în tot și în toate; astfel lupul se hrănește cu spiritul mielului și se cuminecă. Se cumințește. Peștele e simțit de barză fiindcă spiritul peștelui e mai puternic decît al berzei și astfel barza se va cumineca și ea. Groaza și repulsia celor mari ca trup sau putere față de cei mici, dar mai puternici ca spirit, este legea devenirii Spiritului, mereu în opoziție cu materia. Această groază și repulsie îi obligă să omoare pentru hrană. Materia nu poate lupta împotriva Spiritului și reciproc.

Faptul că mulți știu, dar poate nu înțeleg de ce, că materia și fenomenele cunoscute și simțite și măsurate de om sînt doar o proiecție pe creier, nu înseamnă că lumea va fi nimicită. E imposibil, din cîte am înțeles eu.

Vine o vreme cînd cîinii au căpușe, vine o vreme cînd copiii se tem de păianjeni.

Cine ar fi crezut că păianjenii pot sta cu picioarele în cer și capul pe pămînt? Poate că nu.

Crede și nu cerceta înseamnă de fapt să fii viu și să respecți pe Dumnezeu, după cum spune și bunul-simț. Priviți pe cer: norii sînt albi. Nu cercetați ce este albul sau negrul și de ce.

Dar, cine trage cortina? Dacă chiar trebuie să nu tac, voi spune evaziv: ”cine” este un pronume relativ, care, ce, cum etc. sînt doar părți de vorbire. Uneori e prea greu să taci.

Orice balanță adevărată e mereu dreaptă. Dar, mai corect spus, ea este ideală, corectă, și nu există în realitate.

În final semnez și eu: cea care a înțeles ce e bun sau rău și alte lucruri fără să caute, fără să i se spună în niciun fel, doar fiindcă a fost o conștiință vie. Nu vă temeți, nu veți păți la fel. Lumea este un loc fenomenal de frumos, uneori.

Și jucăriile și cărțile și hainele celor bogați sînt hrană spirituală de asemenea, fiindcă au în ele o parte din spiritul logic, al adevărului curat și frumos. (Și plasticul e produs în fabrici după rețete inteligente sau oricum de oameni meșteri tot datorită lui Dumnezeu în esență) Banii pe care îi au cei bogați pentru a le oferi copiilor lor sînt doar un mijloc al puterii lor aparente în societate, deoarece puterea lor spirituală și conștiința lor sînt mai sărace. În acest mod se echilibrează balanța spirit – materie. Lumea, în fond, este echitabilă și corectă logic. Dar dacă mă veți întreba dacă lumea e dreaptă sau nedreaptă voi strîmba din nas, fiindcă drept sau nedrept, ca și rău și bun sînt concepte relative și schimbătoare în timp și depind de cel care le definește.

Lumea care am fost

Și iată cum trăim: ne pune Dumnezeu mîna în cap.
Ne face calzi și buni, ca să împărțim cu alții zborul și mersul pe ape,
să hrănim veacurile ce vor veni prin dicționarele îngropate în noi.

De ce această ceașcă de cafea își amintește de mine și
are același clinchet chiar și după ce l-am uitat?
Dar trunchiul gros al stejarului de lîngă drum, de ce mă cunoaște?
Dar  Mona Lisa  și coloana infinitului a lui Brâncuși?
Și stelele, Doamne, pînă cînd își vor aminti de mine?

Lumea întreagă ne trăiește viața, la fel cum arheologii ating și numesc
obiectele din morminte străvechi, iar noi ne strecurăm moi și calzi
printre cele vii și cele moarte care se țin scai de inima noastră.

Răstimp învățăm să ne scriem numele în palmă ca să îl ținem minte
și să îl înțelegem, învățăm rădăcinile de leac, noi cei care am plecat
dintr-o singură rădăcină; iar numele nostru nu va apărea din nou
pînă cînd ceilalți nu îl vor fi uitat.

Răstimp focul din noi înșine fuge zilnic precum lumina fuge de la soare…
departe prin sîngele nostru către lume, trecînd prin piele și oase și carne,
naște pui vii și calzi, tot de la Dumnezeu citire.
Trăiește-mă și pe mine Doamne.

19568999780_95052d256d_o

(foto: Cristina-Monica Moldoveanu)