Legendă

E atât de simplu să te binecuvântezi tu însăţi:
trebuie doar să scuturi o creangă de cireş înflorit în trecere
să cadă rozalbul peste creştetul tău, ca praful din raze
prin vitraliile din biserici, în faţa icoanelor.
Aşază-ţi tâmpla rece în iarba străvezie, la lumină.
Aici este plin de zâne albe, dar nu sunt suflete destule
să vadă îngerii din ochii lor.

Eşti mereu cea dispreţuită, fiindcă ai tăcut cu gândul cuminte,
dar aleea cu tuia şi crini imperiali încă există în amintire.
Femeie, tu eşti propriul tău copil cu inima bătrână,
numai a ta, plină de cireşi şi prunci cu mame care le zâmbesc.
Doar vântul îţi rămâne fidel.
Prin rădăcinile tale care cresc în văzduh, el suflă peste tine
și îţi coboară pleoapele, fiindcă şi frunzele toamnei sunt smulse,
ca o filă de poveste zdrențuită…

madona1

 

desen: Cristina-Monica Moldoveanu

Imago materna

domnișoara cu ochii negri și bretonul tăiat otova
locuiește aproape de dealul Mitropoliei
undeva pe strada Muzelor
ea a aflat ce e bun și ce e rău de la sine putere
cândva între tinerețe și bătrânețe
pe vremea ultimelor căruțe cu coviltir și a suveicilor mânuite mai iute
decât constelațiile în miezul verii

cât te iubeam mamă
cât de mult te iubeam când îți puneai halatul de baie din prosop
scurt până deasupra genunchilor
e ciudat cum mereu aveai câte două din fiecare și jumătate îmi dădeai mie
costume deux-pieces costume de baie șepci halate inele de aur cu piatră roșie

amintiri mamă nimic altceva
câteodată era vraiște și vai și amar printre atâtea Muze
și mai ales printre maeștrii astronomiei
care din noi două era cometă nici eu nu știu
tu împărțeai cu ambele mâini și luai înapoi la fel
de fapt timpul pe care numai marii înțelepți îl măsoară
timpul care ne-a scuturat pe amândouă
ca pe două mere de aur coapte în grădina nepăzită

sunt și stele cu inima înghețată și stele care încă ard în inima lor
mai este și nimicul înfricoșător de mare
sau îngerașul magnetic lipit de frigiderul tău
visele cu morții noștri supărați pe noi sau pe lumea păcătoasă
și crucifixul în colțul cel mai alb și sobru al casei în care locuiești
tu mamă

Scrisoare fetiței mele nenăscute

Să-ţi spun mica mea lighioană o poveste. Să-ţi crească genele lungi şi strălucitoare ca raza lunii şi buzele ca miezul de strugure. Să te înalţi în lumea asta cuminte şi fericită. Bestie mică, tu te-ai născut când clopotul din satul bunicilor mei chema la sfânta liturghie de duminică bătrânii îmbrăcaţi în haine scoase din laviţe cu miros de busuioc. Era sfârşit de vară, înainte de sfânta Măria mică. Peste drumul prăfuit norii coborau grei, se isca pricină de furtună. Dar oamenii îşi luau umbrelele vechi din colţul de lângă sobă şi se duceau la slujbă, că nu se cade să laşi sfânta biserică goală, că tot Dumnezeu a lăsat pe pământ urgia apelor. Tu te-ai născut exact când ploaia aceea mare a izbit amarnic ţiglele caselor şi poate chiar atunci fulgerul a lovit stejarul popii de lângă malul râului. Aşa îi spuneau oamenii, stejarul popii, din vremea când un fost părinte al bisericii l-a salvat de la înec pe copilul ciobanului oblu cu stejarul acela. Stejarul a luat foc şi a rămas negru şi trăznit în picioare. Oamenii treceau mai apoi pe drum şi se închinau. Şi fiindcă toate ni se trag de la Adam şi Eva, am hotârât să te botezăm cu nume vechi, după lelea Frosina din grui, cea care ne aducea lapte cald şi proaspăt muls de la vaca ei bălţată, fie-i ţărâna uşoară. Numai că după un timp mi-a părut rău şi nu-mi prea mai venea să te strig aşa. Mă gândeam că la şcoală copiii vor râde poate de numele tău mai şui, fiindcă nu mai este în legea lumii din zilele noastre. Şi cum satul nostru nu are şcoală, poate va da Domnul să ajungi la şcoala din târg şi să fii oiţa ţurcană între oiţele ţigăi. Ceilalţi poate nu vor înţelege, dihania mamii. De aceea îţi spun dihanie câteodată, eşti o dihanie micuţă cu unghiile micuţe şi roz. Dar acum nu mai pot să îţi schimb numele. Câteodată obosesc să tot deretic în casa noastră veche şi eu sunt singura din sat care a venit aici de la oraş. Mi s-a lipit sufletul ca mămăliga de ceaun de drag de locul ăsta curat lăsat de Dumnezeu. Şi precis e un semn de la Domnul că tu ţi-ai tras sufletul pentru prima oară tocmai când tuna şi fulgera. Ţi-am povestit cum a fost fiindcă văd că zâmbeşti, puiuţ, acum te las să visezi un car de jucării şi bomboane în staniol până când stelele luminează în linişte peste casă. Mâine când vei deschide ochişorii ai să vezi că mama n-a uitat să îţi pună smoc de spice coapte şi gherghine roşii la capul patului. Dormi.

car

(foto: bunicul meu, în carul nostru)