Reflecții despre istoria lui Isus

Este foarte simplu. Isus a fost om, dar destinul său a fost de ființă participantă la divinitate, atât ca duh, cât și ca trup.

Întreaga istorie a vieții lumești a acestui fiu al lui Dumnezeu e cuprinsă între două extreme temporale – Bunăvestirea și Înălțarea Fecioarei, prin care destinul lui Isus se rotunjește, se încheie. Acestea sunt reperele mărginașe. Înăuntrul acestui timp dumnezeiește rupt din cupola lumii, omul numit Isus se naște, moare, învie și apoi se înalță la ceruri.

Fără Înălțarea Fecioarei ciclul pe pământ al divinității nu ar fi fost încheiat și nici convingător. Cele două repere legate de viața Mamei sale mențin misterul și cheile religiei creștine într-un altfel de timp mitic în care Dumnezeu coboară prin fecioară și se înalță odată cu ea. Fiul, rodul pântecului acestei femei sfinte, se naște ca orice prunc și moare ca orice tâlhar – pentru a învia la scurt timp și a se înălța după 40 de zile. Aceste patru evenimente îi sunt destinate – nașterea și moartea fiind omenești și obișnuite, iar Învierea și mai cu seamă Înălțarea fiind evenimente excepționale. Totuși, să nu uităm că exemple de înviere prin duhul lui Dumnezeu au mai existat, cum ar fi învierea lui Lazăr, nu cu mult înaintea lui Isus.

Așadar Înălțarea lui Isus rămâne drept exemplul cel mai luminos, unic și evident mărturie a lumii transcendente pe care el o reprezintă și o aduce în lumea lucrurilor vizibile oamenilor, un exemplu de miraculos și fantastic tipic divinității. Acest element divin își împlinește menirea și nu mai poate adăsta în lumea sensibilă și amăgitoare a oamenilor.

Însă cronicile menționează și Înălțarea Fecioarei prin adormirea ei, căci fecioara nu cunoaște nici măcar moartea, precum Isus, ci doar adoarme și apoi e ridicată la ceruri. În acest fel mama – femeie – purtătoare a divinului prin pruncul său – bărbat – elementul divin fiind parțial coborât pe pământ, se întoarce în ordinea firii sale, adică în ceruri, fiindcă ea era purtătoare a divinului încă de la Bunăvestire. Maria, prin nașterea fiului său, nu devine un fruct gol de miez, ci rămâne parțial conectată la cealaltă ordine a lumii, cu care continuă să comunice indirect. Ea era oricum prea legată de Fiul său pentru ca logic să o putem imagina drept om obișnuit, ea rămâne legată de substanța divină și, în mod firesc, este ridicată la ceruri, închizând astfel coperta finală a istoriei sfinte despre evenimentele din viața lui Isus.

Paște fericit!

673px-Jacopo_Pontormo_-_Kreuzabnahme_Christi

Cristică

Mă închin
celor care sunt deja uitați,
celor cu vorba ca un nod în gât,
celor cu călcăiele crăpate pentru care mângăierea e rană.
Pleoapele îmi tresaltă de trei ori
și încă o dată de dragul omului care a învățat să nu mai plângă.

Întoarce-te, chip de om!
Fost-ai tânăr cu degete prea lungi,
fost-ai bătrân cu dinți de lapte.
Privește-mă ca și cum eram funia de care te-ai spânzurat
și n-ai murit.

christx3-1

Se făcuse linişte, totul era mai simplu.
Bătrânii mei încă spărgeau lemne şi trenul personal fluiera.
Aici fusese o gară, acolo o fântână.
Roată după roată…

(foto: Cristina-Monica Moldoveanu)

Poliptic

mai întâi privim și ne reculegem
altarul mielului din Gand
o capodoperă finisată printre cele care cerșesc dreptul
la desăvârșire
precum simfoniile neterminate 
printre cele nouă cercuri ale infernului/ printre planetele lui Holst
și blestemul celei de-a noua 
al unui altfel de alchimie/ de triadă materie energie informație
lumea noastră în miniatură cu fixații și grade de libertate
nobilă sau sărmană
corăbii cu catarge albe închise în butelci transparente
precum speranța din cutia primei femei
devenită femeie prin bărbat

apoi barăm cu X tot ce nu ne place
barăm cu O tot ce e omenesc
obrazul moale al lehuzei cu pieptul plin/ obrazul bătrânului care plânge
sfârcul deschis și colțul ochiului/ colțul gurii pruncului și ciotul uscat
din pădurea nebună nebună
cu zvâcnet creangă după creangă către cer

pe cer cresc rădăcinile, numai pe cer
aici la noi se coc ardei capia roșu viu și uneori castane
copiii bat în pumni/ nevestele scutură fața de masă/ 
a trecut vremea mustului și încă așteptăm

pe o bancă fără reazăm
un fluture înclină balanța către răsărit
de parcă ar fi putut fi altceva
1200px-lamgods_open