Memorandum

În noaptea cînd alunecam între două continente
înainte de o nuntă de peste munți
nu mi-era teamă.
Aveam părul negru strălucitor
plin de argintul lunii numai la vîrfuri,
încă nu știam cum aș putea răsări…
Mîna unei femei mă pieptăna fiindcă
așa vrusese Dumnezeu,
pînă cădeam în somn.

Mamă, oare oceanele au ochi întunecați?
Mîna altei femei mă pieptăna dimineața
să merg la școală.
Deschideam cărțile pentru copii
și desenam caligrafic notele muzicii.
Nu cîntam, desenam.
În afară de Imnul țării mele, care se închinase Soarelui.
Doar după 7 ani de la cutremur am venit în orașul mare.
Mai înainte vreme răsărise prima lună din viața mea,
în oglinda din casa bătrînească din inima țării.

Vă mai amintiți povestea despre Crăiasa Zăpezii?
Cît am plîns gîndindu-mă la soarta bietei fetițe
care pleacă la drum lung spre Polul Nord,
și întîlnește tot felul de tîlhari, prinți și prințese,
și chiar și o vrăjitoare care îi dă cireșe dulci
și o piaptănă…
Apoi îl găsește pe Karl, fratele ei, și îl salvează
de dragul iubirii.

Iată: Nimic nou pe linia de centură a capitalei.
Pădurile vor fi poate altele.
Pentru mine nu mai sînt scorburi
și nici vreascuri de aprins focul.
Cînd am văzut o clădire înghițită am privit în ochi
nebunia lumii care încă mai crede povești despre războaie
sau despre grîul pus să încolțească
la trecerea dintre ani,
ori poate nu.

Vezi? Luna stă răstignită
în trupul unei gîze cu aripile întinse
peste pragul de sus al ușii.

Picături de ceară

Micuță vrabie.
oare doar soarele
lucește în ochii tăi
sau lumea întreagă?

Și tu, condor rotitor fără pleoape,
oare nu ești tu chiar soarele
care ne veghează?

……………………………………

candela aprinsă
un păianjen țese încet
lumina

……………………………………

lumînare aprinsă –
niciun păianjen acum
sub lumina lunii

……………………………………..

greieri în curte
orice lumină e un soare
în nopțile fără lună