coadă de păsări

Să vă spun o pățanie. Îmi luam micul-dejun pe o bancă în spatele blocului – singură-singurea și apoi vin niște vrăbii – și le dau ce pot eu din ale gurii. Buun, nimic fantastic. Dar apoi vin niște porumbei și vrăbiile pleacă aproape toate…ce să fac? Le dau și hulubilor cîte ceva. Buun, încă nu e interesant. Dar fîl-fîl, pleacă porumbeii și vine în schimbul trei domnul sau doamna cioară grivă. Singură. Mai scormonesc și îi dau și ei ceva. Apoi rămîn singură. Morala? Sînt păsările mai deștepte ca oamenii?

tenor

 

Gastronomică

Tare aş vrea câteodată să-mi trag tot trecutul în ţeapă, adică tot ce am înghiţit: să linşez tăiţei cu varză, cozonaci cu mac sau vinete cu caşcaval, ciorba de miel cu leuştean, iepurele cu măsline şi lămâie, grătarul de peşte cu mujdei. Să scurg tot zerul din viaţa asta cu caşul la gură şi să dospesc bine tot ce rămâne. Dar dacă sufletul s-ar trage şi el din mine cum trage maseurul puternic osânza pe spinare, aş merge zilnic la baia turcească să îmi înmoi oasele şi nodul de la ceafă. Să eliberez odată sufletul ăsta înlănţuit de şiraguri de fluturi dansând ca la nuntă. Să rup lanţurile de libelule albastre, rozariile de rouă şi perlele din vitrina cu manechine de abanos. Să culeg merele cu hoţoaica şi să le coc pe cărbuni încinşi aşa cum se ardeau cărţile, vrăjitoarele, martirii şi morţii prea înţelepţi fiindcă numai înţelepciunea incinerată miroase frumos şi te lasă liber ca fumul să mişti unu-doi-trei, să nu adormi în picioare.
Pe drumul dintre sfânta cuminecătură și digestia zilnică normală eu sunt mereu melcul nătâng, nedumirit la o răspântie sau între două frunze şi voi muri tot la mijloc, ca de obicei. Cu cornul retezat.

(noiembrie 2014)

desen propriu cu mouseul

Porția de filozofie

Bleojditu şi Cotigă au o discuţie filozofică.

Bleojditu: Cumetre Cotigă, ştiu că tu eşti mai dăştept, da’ mi-i ruşîne să te-ntreb…
Cotigă: Zi mă, nicio întrebare n-are moarte cît îi ceriul şi pământul, una mai mult sau mai puţîn nu-i bai.
B: Păi văz că ai muiere şi copchil de mere la şcoală şi te-ai apucat să îngraşi un porculean pentru Crăciun…da ştiu că ai cetit mult, poate mă dumirești şi pe mine ce îi fericirea…no, că mi-i ruşîne să întreb măscării d-astea…
C: Să-ţi spun dirept Bleojditule, eu m-am gînit la treaba asta mai demult cîn’ am mers la şcoală la internat. Io crez că fericirea însamnă libertate.
B: ??
C: Numa că tare puţîni îs liberi. Libertatea însamnă să stai locului.
B: Cum adică?
C: Adică să nu te mişti deloc, nici cît îi firul de pai de-a latul, că dacă mişti nu mai eşti liber.
B: Vreai să spui să stai ţapăn ca mortu’ în coşciug cu braţele pe chept? Păi aia nu e libertate.
C: Dirept spui. Da’ poate şi pe lumea ailaltă mai mişcă vreunii o ţîră, că noi nu putem şti. Cam atîta mă taie capul pe mine. Libertate e atunci când nu te mişti deloc.

În vreme ce Cotigă şi Bleojditu ciocnesc un păhărel de rachiu bine lămurit, în fîneaţa de după dealul mare de lîngă sat cade un elicopter şi ia foc.
B: Cumetre Cotigă, ăia taman amu s-or liberat…