Dilema unei egrete

era pe drum un om înalt de vreo 40 de ani.
alături, mai în spate, era unul bătrân de vreo 80 de ani.
și vine unul treaz de vreo 15 ani lângă ei…
…..
sensul vieții este să te lupți, strigă cel înalt
sensul vieții este să o trăiești, mormăi cel bătrân
sensul vieții este să visezi, șopti cel treaz


am înțeles, ciripi egreta, sensul vieții e să nu regreți, și apoi își luă zborul

Manifest

a venit apoi o zi când m-am supărat pe retina comună a
oamenilor de pe internet,
interfața, ecranul, wallpaperul,
nu am mai suportat priveliștile cu oameni singuri
poeticele imagini la modă cu bănci goale toamna în parc
cu munți înalți fără țipenie de om
ori satele cu case goale, pădurile goale cât vezi cu ochii
muzeele fără vizitatori cu dâre de soare în loc de preș,
zăpezile care dor, capela însingurată între dealuri,
bărcile goale plutind, mamă, pe ape

ba chiar m-am supărat pe îndrăgostiții egoiști
împărțind singuri plaja mare,
singuri în lanul de grâu copt sau într-un automobil în deșert,
doamne…

cât m-a uscat la inimă să văd din acea zi, brusc
pozele cu bătrâni, artistice și cu efecte dozate de lumină
cu riduri adânci și un boț uscat de mămăligă pe colțul mesei
fără scaune,
oameni buni… !

natura mare și majestuoasă doare, frate,
cu toate dronele lor cu tot !
simțeam că nu pot privi de durere, de parcă eu aș fi fost
pierdută în câmpia nesățioasă și rece, preria goală și
chiar și bieții lei și tigri și cerbii singuri îmi răsuceau
sufletul ca pe o funie neunsă

abia dacă am respirat de angoasă,
abia dacă am acceptat pe desktop câteva picături de ploaie
artistice, mărețe și frumoase prin faptul că se atrag și se contopesc
sau vreun motiv floral sau geometric vesel șerpuind…
declar singurătatea res non grata :
unul a murit, trăiască multiplul !
vom deschide o epocă a fericirii, a sentimentelor normale,
ne vom privi între noi și vom reface pomii din rai cu multe păsări
și vom reface băncile din parc cu mulți copii
vom face muzică și dans,
orice creatură e singură, singură ca un copac spun unii
și totuși nu, noi nu, noi avem altfel de rădăcini

Poate un om

dimineața un cântec
tăiat gutural autumnal
un fluierat de om singur cu calul de căpăstru
perdele galbene și floare de mușcată mucegăită
crescută pe tijă palidă fruntea îmbrobonită
poate o lacrimă încă vie poate trece
sudoarea

amiaza ca un bol de supă cu zdrențe
cu minciunele fără zahăr
dureri
de cap de burtă de scaun
medicamente și supă
topor de lemne pentru foc pereți calzi pentru inimă
caligrafie minusculă cu pene
din nou de la capăt
peste perna de sub cap stând în șezut
penele păsării moarte s-au cumințit, vântul nu mai bate
poate pasărea a cumințit vântul cu moartea ei
poate moartea s-a cumințit cu pasărea
nepăsare și vânt pe alocuri
timpul probabil
oglinda în care zâmbește cineva

seara ca o periuță de dinți
cu stropi de sânge edulcorat norișori
săpunul ibricul găurit prosopul
un om cu numele din câteva silabe strigă
salata cu zeamă de lămâie și sarea iodată nedizolvată
dureros
poate că frunzele de plop de salcie de mesteacăn
înalt și subțire strigă
poate chemarea fără răspuns amuțește alt strigăt
în somn când dorm toți
poate cad stelele în prăpăstii și șuieră