Blog

imagine-text

 

LA MULȚI ANI! un An Nou binecuvântat!

Singură, postez aici câteva poze de pe internet – gratuite – cu imagini care mie îmi sugerează singurătatea – oare dvs. vă regăsiți în vreuna dintre ele?

Această prezentare necesită JavaScript.


mai jos, eu însămi cu gândul aiurea, la dvs.

Un An Nou bine-cuvântat! Bucurie, soare, noroc… tot ce e bun! Și copilărie și sănătate și joacă.

 

metafizică

fericirea este un lucru simplissim,
te miri ce înseamnă să exiști sau poate ce înseamnă să trăiești
și cine te trăiește celulă cu celulă,
nerv cu nerv, simțire cu simțire,
poate acel fluture imens din cercul lunii, poate albinele,
poate toate femeile și copiii
sau doar bărbații care se nasc la munte și în păduri,
căci trăiesc mult și bine și cresc noduroși, aspri ca scoarța de brad,
cu bărbile albe primind în piept focul soarelui și sorocul morții

știu că sunt aici fiindcă ei toți sunt acolo,
că sunt eu acum fiindcă ei toți sunt altcumva și altcândva
adică apa și deșertul,
focul și gheața
și cineva ne trăiește pe toți, ne arde ca pe-o lumină mare,
frați și surori de suferință, noi umplem cu umbra noastră
tiparul luminii care ne-a murit demult,
și semănăm unii cu alții

Epitalam

Să facem un foc mic
în soba cu lemne a unei biserici vechi,
și tu să murmuri Ave Maria, cântecul să îți crească de pe buze
repede și abia auzit, precum iarba crescând peste noapte.
Pe tine, femeie cu rochie împletită ca bobul de orez,
propășită pe malurile râului cel lung,
nu te cunosc, nici ochii nu ți i-am citit,
ego tecum sum.

Și să facem rugăciune
să nu ne ridicăm la ceruri fără să le fim mormânt
acestor veacuri de tandrețe în doi,
acestor plimbări prin răstoacă și miriști înspumate dimineața,
când ochii tăi străini alunecau pe gâtul lebedelor
visate de mine
și tresăream amândoi, uzi de rouă sau de ploaie.

Treceau anii și știam că tu erai una
dintre cele care îmi poartă vorbele sub frunte,
o parte din numele meu între oameni,
numele meu de cuțit, de cazma, de creion, de cămașă albă
așa că te-am recunoscut
după urma rămasă în ochii tăi când priveai lebedele.
Pădurea de bambus înflorise în albia zorilor,
și noi am aprins un foc mic de cununie,
așa cum se cuvine,
așa cum doar prin foc inelele copacilor se contopesc.
Și tu erai o parte mai mare din numele meu printre oameni.

Compunere liberă

România este o țară frumoasă, cu o limbă frumoasă, cu mulți oameni deștepți, iuți și învolburați, sau limpezi ca apele, apele noastre tare bune de băut, cum spuneau țăranii, care, ca în multe alte țări, se numeau țărani. Oamenii noștri sunt și deștepți și treji. Și apele țării îi țin puternici.

Numele țării era România de mai mult timp, avea oameni și tineri și bătrâni, apele săpau defileee să treacă Carpații, munți ca o coloană vertebrală pe hartă, unde se pare că privești un embrion, sau un făt în placenta continentului. Dar eram noi, nimeni nu putea spune că doar avem chip și asemănare cu ceilalți oameni din lume. Cu munții, câmpurile și dealurile, cu toate culorile lucrurilor care cresc din pământ.

Pruncul acesta se va naște mereu prin noi, românii din jurul munților, născuți, crescuți, vorbind în limba noastră și povestind în limba noastră, stând la povești pe prispă și pe țarină, printre păduri și codri, fie iarnă, fie vară. A fi om înseamnă a fi totuna cu pământul tău, cu tot ce e viu și cu toate pietrele și casele și a fi român înseamnă să fii totuna cu limba românească vorbită de oameni și cu pământul tău trăit de veacuri, pe care nu le mai știi măsura.

La mulți ani!

imageedit_8_4852722904

Pieta

am cunoscut ierni fără nicio frunză în pomi
temătoare, tremurătoare, numai umbra mea cădea
odată cu privirea de lungă despărțire
și soarele
lăcrima tot mai aproape
pe drumuri de fier și de oțel, tot mai albastre
ascuțite, strâmte, ca arcușul unui zeu

prin lentila ochilor mei cineva vedea ca printr-o lupă
picături de ploaie și noroi
iar în adânc, prin carnea pământului,
citea povestea cetăților îngropate,
dar cum oare?
– poate fiindcă noi eram oameni cu picioarele de lut,
și îmi vedea inima cum bate din aripi și dă să scape din
cascada de sânge a multor războaie și iubiri

cât eram de fericită
ca un animal mă simțeam,
înfășurată în haine groase, cu ochii ca niște păpădii
moi și calde, luminate
și dinăuntru și din afară,
cu acel surâs al madonelor cu prunc,
trist, cu bună știință a rostului vieții
și fiindcă stăteam dreaptă între două lumini
eu, cu o singură noapte lungă cât viața în brațe,
cât soarta de grea și mare

dați-mi o frunză, imploram eu în șoaptă,
am nevoie doar de una ca să respir,
dar ele plecaseră toate, perfecte și frumos clădite,
ca niște cetăți,
și poate că era totuna pentru mine,
poate că era la fel de frumos

Cărți gratuite

Această listă de cărți în format electronic cuprinde diverse texte – linkurile pentru ele – găsite de mine pe internet gratuit, pe care vi le ofer și dvs., eventual veți găsi una sau două să vă intereseze – ele sunt în română sau engleză. Eu le-am descărcat pentru mine personal și se află acum, cele de aici,  în google drive al meu. Oricum sunt convinsă că și dvs. căutați uneori texte de citit pe internet. Principiul meu e că, în general, și cărțile mai slab cotate sau mai proaste sunt tot cărți bune de citit. Aproape toate.

Ciuleandra 

Pădureanca

Amintiri din casa mortilor

The Art of Islamic Spain

Doamna Chiajna, variantă mobi (Kindle)

Un tratat imens de arhitectură – istorie a arhitecturii totodată

Brentano – despre spațiu, timp și continuum

Blaga – Cântecul și hronicul vârstelor

Huizinga – Homo ludens

Michael Ende – Momo

Milan Kundera – viața e în altă parte

Mircea Cărtărescu – de ce iubim femeile

Mircea Cărtărescu – Levantul

Povești cu spiriduși și zâne

The Art of Illumination (anluminuri medievale)

Paul Ricoeur – articol

Heidegger – Being and Time

Ciocoii vechi și noi

Oblomov

Huw Price – Time’s Arrow

Pseudokinegeticos

Noica Constantin – Devenirea întru ființă

Europolis – Jean Bart

Mark Twain – Aventurile lui Huckleberry Finn

Gib Mihăescu – Rusoaica

Craii de Curtea Veche

Max Blecher – Întâmplări din irealitatea imediată

Huizinga – the waning of middle ages

Essays in Idleness – Kenko

Scurtă discuție cu o persoană

Adică vrei să spui că timpul e independent de spațiu, sau că nu se asociază mereu cu acesta? Posibil.

Într-un fel, timpul apare oarecum mai apropiat de ”spirit”, mai inefabil – pentru orice om, chiar fără cunoștințe de specialitate – în timp ce spațiul apare a fi mai concret, mai apropiat de ”materie”. Cunoaștem timpul numai prin măsurare cu diverse instrumente, dar și spațiul la fel, în esență. În dex, și în edițiile recente unde s-a renunțat la ideologia materialistă, totuși definițiile celor două dimensiuni sunt similare – vezi de exemplu dex 2009, timpul este: ”Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului,” iar în dicționarele vechi din alt timp politic erau și mai apropiate. Dex 1998 – timpul este ”Dimensiune a Universului…”

În general, dacă nu înțeleg ceva, orice, caut în dicționarul explicativ sau etimologic. Toate neînțelegerile care există între colocutori apar datorită faptului că ei nu posedă aceleași concepte, cu aceleași înțelesuri.

Mă bucur mult că am discutat cu tine despre aceste idei. Dacă dorești, mă găsești la adresa mea de mail, Crismonimold1971@gmail.com, unde putem continua discuția și eventual îmi poți trimite o copie a cărții tale cu părerile tale personale din 2016.

Așa, eu nu pot înțelege ce înțelegi tu prin dinamicitatea spațiu-timp sau de ce timpul e ”mai puțin dinamic” decât spațiul. Sau prin influența reciprocă dar inegală dintre spațiu și timp. Eu mă gândesc că e de ajuns să existe transformări – fiindcă Universul nu e static, findcă există mișcarea browniană datorată mărimii fizice a temperaturii etc. – și atunci există și timp. Dar și spațiu, legat de timp. Dacă eu, ca om, mă plimb pe stradă, ceea ce este ceva dinamic, adică o transformare, am deci o viteză și deci există timp și spațiu.

În plus, eu consider că Universul e infinit, nu e finit cum spui tu. Dacă ar fi finit, ar fi și mai clar că timpul și spațiul sunt categorii analoge, așa cum scrie în dicționare de multe decenii, indiferent de schimbări ale orientărilor științifice. Chiar și într-un Unives infinit, acest lucru mi se pare clar. Dar poate privim alte realități și alte înțelesuri și de aceea nu ne înțelegem.

P.S. – dicționarele sunt baza și sunt mai importante decât ”informațiile generale etc.” la care te referi tu.
Duminică plăcută îți doresc.

Încă un ultim lucru esențial, de fapt o axiomă logică (fiindcă la baza oricărei teorii stă logica), este faptul că conceptele aparent simple – cum ar fi timpul și spațiul, par mai greu de definit sau de înțeles, datorită ubicuității sau universalității lor.
De aceea oamenii le pot prinde esența prin inducție, plecând de la cazuri particulare și acele cazuri particulare sunt mai complexe în aparență – cum ar fi viteza unui corp în mișcare față de spațiul străbătut în timp. Caută în dicționar cuvântul inducție.
O altă teorie a mea și mai mult ca sigur o explicație logică simplă pe care o înțelege orice gânditor, se referă la mecanismul bazal al cunoașterii sau fenomenologia cunoașterii. Acest lucru se obține, în general, prin trecerea repetată și succesivă de la inducție la deducție. Ceea ce mulți numesc sistemul teză-antiteză-sinteză, adică raționament prin reducere la absurd, este pentru mine sistemul inducție – deducție – adevăr final, un lucru propriu gândirii umane, care, din punct de vedere neurofiziologic, este marcată de procesele de excitație și inhibiție corticală, care se determină unul pe celălalt. La fel, și inducția duce în mod necesar la deducție și deducția la inducție ș.a.m.d. Exercițiul gândirii în forma teză-antiteză-siteză este un algoritm care furnizează adevăruri segmentare, de moment. Mecanismul inducție-deducție – inducție este un fenomen in extenso.
Nu voi mai adăuga nimic aici.

Erată – de fapt, într-un Univers finit,cum spune acea persoană, spațiul și timpul ar fi disjuncte. Mă tem că ea înțelege prin Univers Spațiul. Sau altceva, poate consideră că Spațiul și Timpul și Universul sunt finite, toate trei. Ea spune despre teoria Începutului, deci vede timpul fnit. Cum să fie infinit ceva care are un început? Sau poate ea vede un anumit fel de haos înaintea apariției Universului. Eu cred că, chiar dacă a existat Big Bang-ul, tot Univers era și înnainte, eu nu cunosc alt cuvânt și oamenii nu pot ști nimic despre ceea ce ei nu pot numi în cuvinte. Poate ea vede Universul finit, dar Spațiul infinit, și Timpul la fel, eu nu am de unde să știu fiindcă nu cunosc ideile ei, și eu folosesc aproape mereu sensurile din dicționar, clădind idei mai complexe uneori cu aceste sensuri propriu-zise. În realitate, filozofia și orice cunoaștere finală este tautologică. E un sistem închis – cunoașterea deplină, a esențelor, a primordiilor etc.

Am fost înrrebată indirect de ce Einstein – Ein-Stein – (într-un citat celebru) considera că prostia omenească e infinită, dar Universul nu este în mod cert infinit. Nu știu de ce, în cazul în care el chiar asta a spus. Eu cred invers, mi se pare mai logic. Dar Einstein a fost din generația celor care au trecut prin două războaie mondiale, un lucru care pare aproape fantastic.

24 noiembrie 2019