Fericirea

Există și oameni și lucruri care pot fi iubite, ele nu dispar odată cu propria noastră fericire sau bunăstare sau din cauza nefericirii sau necazului nostru, sau din cauza dispariției noastre, ele continuă să aibă nevoie de iubirea noastră – un timp, deci, veți dărui iubire celorlalți, apoi de-abia, peste mult timp, veți fi nefericit, numai dacă veți uita că ați dăruit ceva frumos, chiar dacă alții nu au înțeles. Atunci îi veți găsi pe cei care mereu au ferestrele inimii deschise, care vă pot da un pahar cu apă sau o coajă de suflet bun la rîndul lor…. dacă nu îi veți găsi, dintr-un nenoroc tragic, căutați printre cele sfinte. Unii zic că spiritul nu cunoaște lanțuri și că închisorile nu există pentru inteligență, eu zic că nu există nici pentru cei cu sufletul bogat de iubire – peste tot există puiuți care sînt fericiți, care se joacă, care au nevoie de lumina noastră dinăuntru, nu doar de jucării, de asemenea există îndrăgostiți sau cupluri care ne bucură inima, chiar dacă noi înșine nu avem cui dărui iubire sau de la cine să primim. Eu, personal, așa am supraviețuit – puteau orbii să îmi ia totul, dar nu bucuria în fața bucuriei și reușitei altora. Să nu uitați de cei buni care pot zîmbi. Ei există, trebuie să credeți, chiar dacă nu îi vedeți, sîntem cu toții oameni. Mai jos poză oarecare de pe internetul social și rău, cu multe psihologizări forțate. Dar noi încă existăm.

Quote-18

Reclame

Bună seara, domnule dulap.

Era o vreme cînd aș fi vrut să întreb dacă roata morii
s-ar putea învîrti în ambele sensuri,
dar știam că nimeni nu mi-ar răspunde la întrebări fără sens.
De fapt nici nu am încercat, deci nu am vrut.
Eram un om frumos împreună cu ceilalți oameni frumoși,
care se temeau de gheața de pe stradă.
Puneam rar întrebări, ca o specie inteligentă.

Știam că dispar căruța și batista și morile și fierarii,
nările familiei flămînzind la mirosul pîinii.
Dedicam o lacrimă andante grazioso pentru fluturii albi
care zburau peste varza verde a bunicii.
Pivinița era plină de mere.

Bună seara, domnule aragaz cu ochiuri. E noapte.
Bună seara, domnule scaun vechi, domnule pat cu arcuri.
Domnule dulap, bună seara.
Geamurile termopan clipesc nonșalant, fiindcă ele au
o aparență igienică și placidă, ca a medicului în halat alb din plastic,
cu papuci spitalicești albi și comozi, de gardă în noaptea Învierii.

Seara bună, amintiri! încîntată de cunoștință.
Atît de duios le acoperă lumina electrică pe toate cele,
e o cameră a mea în care sentimentele mele cresc frunze argintii,
cad din luna de pe cer și se tîrăsc, parcă vii, pe tavanul aproape pătrat.
Niciodată nu am fost nefericită cînd am privit formele geometrice,
ele parcă știu să fie perfecte, din colț în colț.
Priviți-le drept în față.

Verbe

Am ajuns la concluzia că, chiar dacă moartea e perfectă în mod clar, viața e mai mult ca perfectă. Că dacă moartea e un perfect simplu, viața e un perfect compus. Că oricum trecutul e perfect prin natura gramaticii, și exact de aceea eu spun mereu despre mine că am avut o viață perfectă. Desigur, gurile rele spun că eu încerc să mă pliez unor paradigme prea generale, unor chintesențe spirituale care nu mă definesc, că eu nu sînt zeu sau geniu, că adopt adică abuziv drept cauză finală regulile românești ale timpurilor verbelor sau poate și cele din limba franceză. Limba engleză, mai catolică, are timpuri perfecte pentru trecut, prezent și viitor. Eu mă întorc la limba română, care e mai înrudită poate cu franceza, dar asta nu contează și repet că numai trecutul poate fi perfect, că avem și un imperfect tot numai pentru trecut (ca și francezii) și că exact acesta e principalul motiv al faptului că am povestit despre trecutul meu perfect plus prea puține imperfecțiuni trecute, care ar fi trebuit să continue, să nu fie terminate… Nu sînt filozof, deși mi s-ar fi potrivit filozofia limbajului și cred că dumnealor, filozofii, sînt de acord cu mine – presupun că asta a fost deja scris, dar nu știu de către cine, sau va intra în vreo addenda scrisă de un anonim 😉 – că omul are o constelație spirituală care îl ghidează și care depinde în întregime de regulile sintaxei și conjugării verbelor în contingentul limbii învățate la naștere. Desigur, aceste concluzii par doar un calambur, însă în lumea logosului apar diverse punți între diverse planuri omonimice ale cuvintelor. Dacă eu spun acum doar Nu, există unii care se gîndesc la fizica particulelor dar poate că acele particule există sau au fost denumite așa și findcă noi, românii, știm să spunem Nu. Universalia sunt nomina.

prea greu

noi eram sobri și purtam măști respectabile
călcînd peste zidurile care se frămîntă sub cetate
peste dureri din carnea raiului de sub noi

sărmani ca sufletul unui dascăl bătrîn,
imaginea unui Dumnezeu viu ne trezea din somn
și ne ascundeam cu frunză de smochin locurile intime,
locurile goale pe unde intrau în noi culorile frumoase,
și viersul păsărilor și vîntul ostoind marea

prea tare iubeam cerul, prea tare ne ciupea arcușul
prea greu era să privim frumusețea cu ochii,
prea greu era să ascultăm muzica de veacuri,
deși am asurzit,
noi cei din linia întîi, secerați, ținînd piept lumii
cu toate simțurile noastre,
goi și singuri,
ca niște soldați pe scutul care îi apărase

Unui poet orb – Victor Hugo din Contemplaţii, Cartea întâi

Îţi mulţumesc, poete! Tu, oaspete divin,
Vii să te-arăţi pe pragul cu lari al casei mele!
Şi nimbul tău de aur, de sacre versuri plin,
Străluce pe-al meu nume precum un cerc de stele.

Cântă! Cânta şi Milton; cântă! cânta Homer.
Cu simţurile ceaţa poetul o desprinde;
Zăreşte orbu-n beznă lumi de lumini şi cer.
Trupescul ochi când stins e, al duhului s-aprinde.

Paris, mai 1842

(trad. de Ionel Marinescu)

jurnal

Iată ce scrisori dulci am scris eu prietenilor mei de pe facebook ieri și azi, cu mențiunea unor nume ale lor, fără să le placă, desigur.

16 bartie 2019
Bună Beara. Boul beu bimbaj ba bi bașa. Barmen Baria-Becu b-a binspirat. Boi be bai baceți? Bănătate bi boroc bă boresc ba boți! Bei bare bitesc bau briu bărți bînt bintelectuali. Bu boții bîntem bun bel de boeți be beisbuc. Bă buc bă bascult buzică be be BDuri bu buzică blasică. Bentru bodihnirea breierului. Brăiască balfabetul bimbii bomâne! Bentru botdeauna, be ba Ba ba Bezed. Bît bîntem be bericiți bă bavem bo bimbă bașa brumoasă! Boapte bună, bomnilor bi boamnelor. Badică bai bîntîi boamnele, bașa be boliticos.

Bastă beară bă biubesc be boți, bar be bapt botdeauna b-am biubit. Biața be brumoasă bi boi bînteți brumoși. Bacă bă boare bau bă beranjează beva, boi brieți bersuri brumoase. Bie boar bolitica bu-mi blace. Bazi pe bradă bau bus bafișe belectorale bu BNL bi bu balți boliticieni. Ba bomul be bînd bă boteze. Bîine bîn boc be bîine boi bune cîine. Cadică cîte-o chiteră cîn chiecare chi.

Cacum che cora 11 cheara, checi cot corbi canticipat cu chitera C. Crăiască calfabetul chimbii comâne! Calfabet catin, chel chirilic cu cai cheste. Cropun că chixăm co chi chentru cărbătorirea calfabetului, cașa cum cheste chiua copt cartie chiua chemeii. Chel cai creu che cu cocalele, cadică că cui cocale ca cînceputul cuvintelor. Coapte cună Carmen-Caria Checu! Coapte cună, cragii chei. Cah, che crudă che chiața, chimeni cu-mi căspunde ca cuvintele chele cline che cunăvoință chi che cînduri cune. Chimeni cu cînțelege…
Che cai caceți cazi? Che clanuri che chiitor caveți? Cucces cîn cot che că coriți. Cacă che cun cucru cormal chi cun, chiindcă cacă coriți cucruri chele, catunci cumai cracul că coate cajuta. Cu Cumnezeu cai cheparte! Caya con Chios!

17 cartie 2019. Che coezii chitim cazi? Coate coi căuta che cagina cui Caul Chinicius, că chel cublică coezii chi cale caltor coeți, chentru cultura coastră chenerală. Chentru Caul Chinicius cuține cucruri contează cu cadevărat. Chel che chipul che com care cace che chinicul chi che clazatul. Cănătate cultă cîi coresc! Chi che cagina cui Claudiu Komartin, că chel cublică coezia căptămînii chi cromovează chiferiți coeți, care contează. Cănătate chi coftă che chiață cîi coresc chi cui Claudiu ! Ca culți cani chelor căscuți cazi! Ca culți cani cuturor coeților cuni chi crumoși! Crăiască Cucureștiul!
Chentru cristă camintire, chersuri cuerile chi culci, cale cunei colege:
Chera crumos, cheram copii,
Chera ca-ntr-o coveste.
Chera catunci, chera cacum,
Chera chi cu cai cheste.
(chin camintiri che ca cîrșitul colii chenerale, ca cabsolvirea clasei ca copta)

Doamna mea vagaboandă

Am hotărât să vă scriu povestea pisicii mele. La începutul lui ianuarie, pe o vreme cu gheață, zăpadă și ger (nu mai țin minte data – la început nu am fotografiat-o), la geamul de la dormitorul meu din Voluntari apare un căpșor negru seara târziu. Mă uit și nu o primesc în casă, crezând că e vreo mâță din vecini. Apoi la bucătărie, unde a venit la ambele ferestre, pe rând. Si tot așa de câteva ori, vreo câteva zile, nu multe, fiindcă mi-era milă de ea, fiind ger… Cred că i-am dat și ceva hrană. În altă seară am deschis geamul, cum ea era pe pervaz, și m-am gândit „hai înăuntru, pisi” si ea, temătoare, s-a strecurat și s-a asezat direct în fotoliu, făcând pe nevinovata! Apoi cred că o noapte am pus-o în holul de la intrare să doarmă, temându-mă că va face nevoile prin casă. Încă de la început s-a dus la baie. În hol era ger mare și mi-era milă. La început avea diaree groaznică, era bolnavă. Un vecin mi-a spus că nu e a lui, și că a văzut-o lângă un maidan cu gunoi din apropiere. Mi-am dat seama că e încă puiuț. M-am chinuit câteva zile să o scot afară să nu mai facă diaree în baie și ea săraca făcea in zăpadă și intra repede la căldură. Am reusit să vin la un veterinar în oraș și, mergând greu pe gheață, i-am luat Cestal pentru deparazitare și Synbiotic pentru digestie și s-a vindecat. Mama a găsit o tavă veche in care am pus ziare mici pentru reclame de supermarket și ea din prima încercare face pipi acolo, draga de ea. (I-am pus la inceput putin pipi al ei in tavă) Dar treaba mare făcea pe gresia din baie, în locul ei mereu același, fiindcă nu poate face în tavă, unde mai întâi urinează. Dar se curăță ușor și dau după aceea cu produs de igienizare. Am incercat cu nisip, dar il dădea afară din tavă prea tare. De peste o lună de când o am, a crescut și s-a mai întremat, că era tare slabă și a trecut si prin primele ei călduri, când am suferit cu toatele foarte mult, zi și noapte. Chiar a făcut pipi și pe mine, de supărare și suferință. Apoi am sterilizat-o. E extrem de jucăușă. E blândă și cuminte.  Dar la un moment dat a dat jos toate porțelanurile de pe un raft și o bombonieră mare și o statuetă s-au spart. Altfel preferă să se joace cu șosetele mele și e tare șoadă cum stă pe labele din spate, fie ca un cangur, fie ca o balerină pe vărfuri. Îmi fură pixurile și se bagă sub covorașe. Stă pe pervazul ferstrei. Și face niște salturi și niște sprinturi… Oricum, am salvat biata pisică si m-am bucurat mult. Doresc numai bine iubitorilor de pisici! Am omis să spun: e cocoșată, ori congenital, ori prin accident, ori rahitică, mă mir că a supraviețuit. Chiar dacă e neagră, e nemaipomenită si desigur că o voi lăsa prin curte, cu toate riscurile cu tot.

Între timp m-am întors în oraș și am luat și pisica – pe Cloe a mea, gâsculița mamii, cu mine. Dar aici e mai rău pentru amîndouă. Pisica nu mai aleargă, nu se mai joacă și acolo era ca o vijelie. Într-o zi mi-a fost mai rău ca azi și s-a supărat așa rău, încât a sărit pe mine și m-a mușcat de coapsa stîngă.  În bloc este inuman de cald și afară relativ cald și nu am ce face.

IMG_3174

rugăciune duminica

IMG_3215

studiu istoric

51825972_2282964958509907_3586158642593792000_o

aproape cel mai sus

52595279_2282964828509920_6713035593044983808_o

lîngă geantă

50227087_2261056840700719_7682978116314071040_o

în bufet

 

paradisiacă

între noi doi există aer, există oase, carne și piele,
există rețele sociale și colocvii la distanță,
palimpseste vii și moarte,
ceva numit lună și umbra unui păcat
iar alteori soarele ca o pîine cea de toate zilele

~.~

noi nu știm de ce și cum
urcăm pe scări rulante și în ascensoare,
zburăm cu avioane,
ne simțim animale respectate și iubite,
nu ne e frică să stăm blînzi ca mieii deasupra fulgerului

e posibil ca în soarele de pe cer să fim chiar noi
și ne cheamă probabil Adam și Eva,
ba chiar toți oamenii sînt poate acolo,
numărați atîți cît încap în istorie
în funcție de ora trezirii din noapte sau din pîntecul mamei
a luminii de candelă din ei înșiși,
a pufului de viață care tremură gingaș în urechi,
aici, în lumea cea de jos

~.~

și parcă altfel decît copacii sau păsările,
ne atingem cu vorbe rostite și nerostite,
ne iubim,
și uneori clădim piramide de circari umăr lîngă umăr,
fericiți că nu cădem
din mintea noastră în altă minte,

fiindcă ceva e mereu la mijloc,
un Dumnezeu atît de mare și mereu necunoscut, ca un zid,
oricît ne apropiem unul de altul
mai înainte să murim