rămuriș

căldura asta din noi înșine
la marginea trupului, la rădăcina unghiei, a firului de păr,
acolo unde sîntem încă oameni în sens milimetric,
iese din noi, pleacă la nori cînd iese iarba

unele femei sînt precum copacii,
se lasă locuite de pasări vii care li se ascund
la fiecare nod de unde pleacă ram din trunchi,
mereu lângă lucrul lor de femeie
închis sub scoarță, ca deasupra coapselor,
descîntînd tainele luminii

cât de frumoasă ești și parcă ai crește
acum cînd ai lacrimă de soare în ochi,
fiindcă noi ne iubim din leagăn în leagăn cu aceleași vorbe
și ne-am cununat din măr în măr,
primăvară de primăvară

întoarce-ți fruntea spre fereastră,
e plină lumea de făcături, tu vei fi făcătura mea
milimetric, inginerește, te voi picta,
madonă în alb

cherry-blossoms-3110839_960_720

(foto gratuită pe internet)

asociații libere

fii serioasă femeie, îmi spui tu,
ai aproape cincizeci de ani, prin urmare toate paginile tale
sunt tocite ca singura carte de povești a unui copil singur
oriunde te învârți tot în cerc ești,
stele pe cer, stele de mare, stele de artificii etc.
dacă spui cifra cinci dai peste numărul tău de la ușă,
colțurile stelelor din copilărie, degetele mâinii tale drepte,
poate și stângi, și tot ce mai poți dori, pentagonul și colțurile
coroniței de gală, numărul actelor din Hernani și alte piese,
apoi dai peste Henric al V-lea, cerneala și stiloul Hero de demult,
muzicuța Hero a bunicului tău paralizat, dar…
tu ai cutie craniană și stai cuminte înăuntru,
ca într-o colivie, mulțumește-i domnului că ești femeie…
bine, mă bucur de cunoștință, domnule bărbat, spun eu,
într-adevăr e tare greu să pierzi ceva pe lumea asta,
chiar și o amintire.

vînătoare cu urși

iubitul meu e tînăr și puternic, aleargă ca un vînător prin visele mele
și omoară urși și lupi,
mă cheamă să pun mîna pe blana lor să mă conving că sînt morți
și rîde de frica mea cînd văd privirea lui în ochii fiarelor,
de parcă el ar fi murit, nu ele

pînă cînd s-a întors din pădure cu brațele goale
laptele meu a dat în foc și feliile de pîine s-au ars.
el îmi privește prin șorț coapsele de parcă m-ar vedea pe dinăuntru,
soba arde mai iute și o scînteie i se prinde în păr,
încerc că o dau deoparte, dar mîna lui mă prinde ca un laț,
molcom mă dezmiardă cît timp mai ardem laolaltă,
și timpul picură din ceasul cumpărat în piața de vechituri

aseară iar l-am visat, ochii lui străluceau din nou,
luna era ca argintul și el o sorbea în pumni din apa izvorului

peste an

în duminicile de peste an trec umbre mari de nori prin munți,
vine toamna aspră și curată
ca o femeie după ce a fost și casă și masă viața întreagă
pentru un singur bărbat

vine și iarna ca o fecioară cu părul tăiat drept,
citind pe înserat cărțile negre de pe raftul cel de sus,
pînă cînd printre ghimpii măceșilor tremură flori,
ea e ca apa care curge și piere peste pietre odată cu dezghețul

o femeie frumoasă este mereu o toamnă sau o iarnă,
și un bărbat frumos este ca primăvara sau ca vara,
cu pletele ea stă prinsă de brîul bărbatului, să nu se înalțe el prea sus,
să crească fiii lor din lut în lumea de sub soare

ziua facerii

un om bun a aprins cele două făclii
și a făcut lumină în mormînt

un zidar a luat lumină și a clădit zi și noapte
din cuibul palmelor lui alte cuiburi
asemenea rîndunicii
un plugar și-a luat soarele pe umeri și a sîngerat pămîntul
să dea colț grînele să miroasă a lapte
ceilalți și-au pus coatele pe masă și au adunat
toată lumina în stupi de cuvinte și formule

căutătorul de ape a aprins luna ca să vadă
firicelul strălimpede unde se țese

și noi toți am deschis ochii în acest mormînt
încă de cînd ne-am născut

rînduiala

eu sînt îngerul din trepte, mi-a spus ea,
în timp ce coboram,
dă-mi mîna

mai demult pocneau din bici cînd suiau după deal,
frate cal și frate bou
și tu soră oaie dădeai lapte mult și miei la stînă
și mîțele cătau în pod și în hambar
dar puii îi luau de chică stăpînii,
e bine Doamne, am iertat toate acestea

iar șarpele de casă apărea rar,
toamna cînd alegeam fusoiul și femeia îl lovea cu sapa
e bine că încă iert și asta Doamne

și căprioara soră cădea în genunchi,
e bună rînduiala,
spuneam eu în timp ce coboram, iertînd-o
și pe ea