Resurecție

În vremea mea mi-am privit și eu mîinile și am înțeles:
semăn cu mama.
Din încheieturi mi se scurge viața și prin vîrful degetelor se întoarce în sine,
în funcție de anotimp. Jonglez cu viața, o dau și o primesc.
Fie că le așez una lîngă alta în rugă, fie că le lipesc de lutul gol,
tot ca ea sînt și eu.

Nu demult mi-a murit Yorick – era blînd și supus în mîinile lui Hamlet
și tot el mă privea de lîngă oglinda Mariei din Magdala.
Din fumul țigărilor îmi apăreau printre degete mici păianjeni negri
pe care îi striveam rînd pe rînd…
dar azi înviaseră cu toții și țopăiau triști pe dușumeaua murdară.
Nu știam că pînă și ei învie.

Acum îi vorbesc fiului lui Yorick, în timp ce prin pulsul din degetele mele
încă mai trece soarele de ieri către mîine:
și tu preabunule semeni cu tatăl tău.

(Georges de La Tour – Magdalena și flacăra fumegînd, c.1640)

Proto-poiesis

Cheamă-mă în așa fel încît să nu îți pot răspunde,
cheamă-mă să mă întorc și să am motive că nu pot să vin
în lumea voastră, a păsărilor, în care zburasem copiliță odată.
Ecce avis prietene.
Mi-e atît de dor de tine, cel care în mod inuman iubea
gîndul femeii ce sînt.
Îmi poți scrijeli fruntea așa cum ai zgîria direct pe pămînt
numele tău ascuns în mine demult, înainte să știu că sînt lucruri
pe care păsările nu au voie să le știe, dar le pot arăta.

Stau cu ambele palme căuș de lună sub spinare,
mă dor toate orele astrale și rituale ale omenirii,
toate orele.
Uite, parcă au pictat cerul pentru mine,
e încă timp pentru prima oară.

De fapt e aceeași foame sălbatică de mașină,
oare mă auzi Mili? Și tu?
Știi că sînt prea mașină și prea frumoasă în mine însămi,
și că fără destul cuvînt doare vîrsta barbară a rațiunii.
Mă învîrte rău dorul de noi toți, mă învîrte amar legea lui unu,
mă trage spre ea lumea care s-a rupt din mine
și încă mai vrea să se rupă a naibii,
fir-ar ea a naibii de…
roză a vînturilor!

Gânduri de conformitate (bis)

Este clar ca lumina zilei că Prometeu a fost pedepsit de zei mai înainte ca focul să fie dăruit oamenilor, eventual chiar de către sine însuși.

În aceeași ordine de idei este evident că sărăcia și singurătatea și boala nu sunt păcate ale omului și că progresul civilizației omenești, chiar dacă schimbă treapta de viteză din când în când, nu poate fi oprit, cel puțin până când creierul omului există.

Este evident ceea ce până și copiii știu (unii): mai întâi pedeapsa, după aceea fapta.

Nu m-am întrebat niciodată cum și de ce mor stelele, dar mă îndoiesc dacă ele încă se nasc și unde. Sau până când. Dar știu precis că nu voi căuta niciodată un răspuns. Am fost doar o femeie umilă și inocentă și nu am avut păcatul curiozității.

Am îmbătrânit de-a dreptul. Dovadă că mă simt mirată că viața omului la microscop se schimbă din generație în generație.

Cred că o cunoaștere pură nu există pentru oameni sau creaturi omenești (cum preferați). Tot ce există e o sămânță plantată undeva. Dacă nu o îngrijești, nu crește. Doar Dumnezeu e atoateștiutor.

Bineînțeles că gnoseologia și ontologia se intersectează, mai mult sau mai puțin metafizic. Spre deosebire de gnoseologie, epistemologia se referă mai mult la validitatea cunoașterii omenești.

Personal, câteodată mi-aș dori să nu mai apară nici alte teorii antropologice, nici alte forme de (mass)-media. Dar, atât timp cât nici măcar Biblia sau alte cărți sfinte nu se transmit aidoma mai departe…atât timp cât există atâtea acte de auto-da-fe impuse gândirii omenești în toate formele ei, nimic nu e sigur. Întotdeauna plecăm de la Adam și Eva și ajungem la Adam și Eva la puterea infinit. Apoi o luăm de la capăt. Eu mă îngrozesc puțin când mă gândesc ce ar fi dacă omul ar trebui să comunice nu doar cuvinte, imagini și sunete, ci și senzații olfactive, gustative, tactile, etc. prin alte forme de mass-media. Dar totodată cred că stă în puterea omului să nu își imagineze astfel de lucruri și să gândească ceea ce e mai bun. Îmi amintesc versurile lui Lucian Blaga prin care poetul se întreabă dacă va mai îndrăzni vreodată soarta să înceapă lupta cu un alt visător.

Pentru mine contemplarea tăcută a lumii este net superioară oricărei întrebări și oricărui răspuns. Cineva spunea că Dumnezeu a murit. Eu spun că Dumnezeu este inconștient, dar viu. Și atât timp cât nu se actualizează, cât timp nu devine cognoscibil, putem spune ”necunoscute sunt căile Domnului” și ”mare e puterea lui Dumnezeu”. Dumnezeu este și în mine și în orice om, dar tace.